StiripesurseSintezeIsraelul a aprobat construcţia unui drum 'doar pentru palestinieni' lângă Ierusalim

Israelul a aprobat construcţia unui drum ‘doar pentru palestinieni’ lângă Ierusalim

Publicat:

Ministrul israelian al apărării Naftali Bennett a aprobat luni construcţia unui drum “doar pentru palestinieni” care să conecteze nordul şi sudul Cisiordaniei, informează dpa, scrie agerpres.

“Drumul suveran”, a spus el, îi va permite Israelului să construiască într-o zonă puternic controversată între Ierusalim şi o colonie, direct spre estul oraşului disputat.

Citește și : Explozii puternice la Kabul în timpul ceremoniei de depunere a jurământului a preşedintelui Ghani

Noul drum le va permite, de asemenea, vehiculelor palestiniene să treacă prin colonia Adumim de-a lungul unui zid asemănător cu un tunel, conectând sate palestiniene situate la sud şi nord de Ierusalim.

Drumul “separat” pentru palestinieni “va îmbunătăţi” calitatea vieţii palestiniene şi “va preveni fricţiunile” cu coloniştii evrei, a subliniat politicianul de dreapta Bennett într-un comunicat.


Proiectul, aprobat acum la nivel de ministru al apărării, a fost elaborat vreme de aproape un deceniu. Mai devreme anul acesta, deschiderea tronsonului nordic al drumului a stârnit critici pe plan internaţional.

Organizaţia nonguvernamentală “Pacea acum” a calificat proiectul drept “o veste proastă”. Drumul planificat “va anihila posibilitatea de a dezvolta un stat palestinian viabil. Nu există nicio dorinţă aici de a îmbunătăţi transportul pentru palestinieni, doar de a extinde coloniile”, a subliniat organizaţia ONG-ul.

Un drum îngust care să lege Bethleemul de sudul Ierusalimului şi Ramallah la nord ar putea crea o “continuitate a transportului” însă nu “continuitate teritorială”.

Citește și : Liderii UE vor avea o teleconferinţă pe tema coronavirusului

Israelul a anexat Cisiordania – inclusiv estul Ierusalimului cu Oraşul Vechi istoric, cu ale sale cartiere musulman, evreiesc, creştin şi armean – de la Iordania în 1967, după Războiul de şase zile.

De atunci, Israelul a construit aşezări în jurul oraşului disputat.

Cea mai mare parte a comunităţii internaţionale consideră aceste colonii drept ilegale, ceea ce Israelul contestă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.