StiripesurseȘtirile zileiCe s-ar putea întâmpla dacă mai marii lumii ar fi infectaţi...

Ce s-ar putea întâmpla dacă mai marii lumii ar fi infectaţi cu coronavirus

Publicat:

Te-ai întrebat în ultima vreme ce s-ar întâmpla dacă Donald Trump, Boris Johnson sau liderul unei alte mari ţări s-ar îmbolnăvi de coronavirus? Răspunsul simplu e că există un plan de rezervă. Răspunsul mai complicat este că efectele pot însemna haos sau război civil.

Ann Keller, professor de politică la Universitatea din California, spune că, în democraţiile stabile, există o succesiune stabilită la putere, pentru cazul în care liderul nu poate conduce.

Citeşte şi: Soţia lui Justin Trudeau s-a INFECTAT cu coronavirus

“În democraţiile stabile, în cazul în care un şef al statului moare în funcţie, există modele clare de tranziţie, astfel încât să nu existe un vid de conducere la vârf”, a spus Keller pentru Business Insider, potrivit mediafax.

În Statele Unite, de exemplu, vicepreşedintele Mike Pence este următorul la comandă după Trump, urmat de şefa Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi. În Canada, puterea ar putea trece la adjunctul premierului, Chrystia Freeland. Un scenariu perfect posibil acum, pentru că soţia premierului a fost infectată cu COVID-19, iar Justin Trudeau însuşi e în autoizolare.


Citeşte şi: SUA au bombardat poziţiile unei miliţii proiraniene din Irak

Tranziţia puterii este mai puţin transparentă în societăţile nedemocratice, ceea ce face dificilă prezicerea ce s-ar întâmpla dacă un lider din altă parte a lumii s-ar îmbolnăvi. „În autocraţii, o moarte semnalează o lovitură de stat sau un război civil”, a explicat Eugene Bardach, profesor emerit la Şcoala de Politici Publice din cadrul Universităţii din California.

Atât Donald Trump cât şi Boris Johnson au stat în ultimele zile în apropierea unor oameni care ulterior au fost testaţi pozitiv la coronavirus. Ambii lideri au refuzat să fie testaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.