StiripesurseExternePatriarhia ecumenică cere tuturor bisericilor să SUSPENDE slujbele

Patriarhia ecumenică cere tuturor bisericilor să SUSPENDE slujbele

Publicat:

Liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume a cerut bisericilor să îşi suspende serviciile religioase şi ritualurile până la sfârşitul lunii martie, ca reacţie la răspândirea coronavirusului, a anunţat Patriarhia ecumenică, citată joi de Reuters, potrivit agerpres.

Patriarhia ecumenică, sediul liderului spiritual al aproximativ 300 de milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume, a anunţat demersul printr-un comunicat emis miercuri seară din Istanbul, Turcia.

Citește și: Ambasadele și consulatele SUA suspendă acordarea vizelor

“Astăzi declarăm unanimă rezoluţia noastră ecleziastică şi mandatăm încetarea, până la sfârşitul lunii martie, a tuturor slujbelor, evenimentelor şi ritualurilor religioase, cu excepţia rugăciunii în privat în bisericile care vor rămâne deschise”, a transmis patriarhia.

Instituţia a făcut apel la populaţie să limiteze ieşirile în mediul exterior, să nu călătorească dacă nu este strict necesar şi să rămână în locuinţe, pentru binele personal şi al publicului larg.


“Patriarhia ecumenică monitorizează situaţia cu un sentiment urgent de responsabilitate faţă de credincioşii săi şi faţă de toţi oamenii”, a precizat instituţia adăugând că suspendarea serviciilor religioase va fi reevaluată ulterior, în conformitate evoluţia pandemiei.

Citește și: Coronavirusul a ajuns și-n Congresul american

Mănăstirile vor continua să ţină slujbe religioase regulate pentru comunităţile lor monastice, dar nu se va permite accesul cu excepţia pelerinilor şi vizitatorilor, potrivit patriarhiei.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu şi clerul se vor ruga pentru întreaga lume şi “pentru trecerea rapidă cu bine peste această încercare”, a adăugat instituţia.

Citeşte şi:  America, prădătorul suprem, își ascute colții

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cernobîlul revine la viață? Zona contaminată, repopulată de animale sălbatice la 40 de ani de la accident

Zona de excludere de la Cernobîl este din nou populată masiv de animale sălbatice, inclusiv cai Przewalski, mistreți, cerbi, lupi, râși și urși, la...

Milioane de americani pot primi cetățenie canadiană în temeiul unei noi legi

Milioane de americani ar putea fi eligibili pentru dublă cetățenie canadiană în urma unei modificări recente a cerințelor Canadei, care a dus la o...

Unde trăiesc cei mai mulți refugiați ucraineni în UE, după patru ani de război

La patru ani de la începutul invaziei ruse, milioane de ucraineni rămân sub protecție în Uniunea Europeană. Totuși, tot mai mulți aleg să se...

Adevărata falie transatlantică nu ține doar de Trump

Europa și SUA au viziuni fundamental diferite despre lume în ce privește riscul, utilizarea forței și dreptul internațional, comentează THE FINANCIAL TIMES.Pentru mulți conducători europeni,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.