StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud: Cei care NU respectă carantina riscă expulzarea sau...

Coreea de Sud: Cei care NU respectă carantina riscă expulzarea sau închisoarea

Publicat:

Coreea de Sud a avertizat joi că îi va expulza pe străinii care nu respectă autoizolarea, în timp ce cetăţenii sud-coreeni care încalcă regulile de carantină riscă închisoarea, după înmulţirea semnificativă a cazurilor de coronavirus importate, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Autorităţile sud-coreene au înăsprit regulile de intrare pentru cei care vin din ţări puternic afectate de pandemie, fiind supuşi unei carantine obligatorii de două săptămâni, însă cel puţin 11 persoane au încălcat regulile de autoizolare în perioada 13-24 martie, a precizat Ministerul Sănătăţii, fără a menţiona naţionalităţile lor.

Citește și: Capitala Finlandei intră în izolare

“Vom aplica principiul toleranţei zero în luarea de măsuri împotriva celor care părăsesc autoizolarea fără motive legitime”, a afirmat într-o conferinţă de presă Yoon Tae-ho, director general pentru politici de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.

“Străinii vor fi repatriaţi forţat, iar cetăţenii coreeni vor fi raportaţi la poliţie pentru penalităţile corespunzătoare şi vor pierde sprijinul financiar acordat celor care au respectat carantina de 14 zile”, a spus el.


Sud-coreenii care încalcă regulile ar putea primi o pedeapsă de până la un an de închisoare şi o amendă de 8.100 de dolari.

Coreea de Sud a raportat joi 104 noi cazuri de coronavirus, având pentru a doua zi la rând mai multe cazuri importate decât cele interne, conform Centrului Coreean pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (KCDC).

Numărul total al cazurilor a ajuns la 9.241, iar bilanţul deceselor a urcat la 142, de la cele 126 anunţate miercuri.

Dintre noile cazuri, 57 sunt venite din străinătate – 49 sunt sud-coreeni, iar opt sunt străini, a precizat Yoon Tae-ho.
Şi alte ţări din Asia, printre care China şi Singapore, au înregistrat înmulţiri semnificative ale cazurilor importate în ultimele două săptămâni, ceea ce ameninţă eforturile lor încununate în mare măsură de succes de a ţine sub control epidemia internă.

Multe persone care se întorc sunt cetăţeni din acele ţări asiatice care studiază în Marea Britanie şi Statele Unite şi care acum pleacă în contextul în care pandemia de coronavirus se răspândeşte rapid şi în aceste state, iar şcolile şi universităţile şi-au suspendat cursurile.

Persoanele care vin în Coreea de Sud cu vize pe termen lung din Europa trebuie testate pentru coronavirus şi trebuie să petreacă două săptămâni în carantină.

Citește și: Franța își retrage trupele militare din Irak

Şi persoanele care vin din SUA vor trebui să intre de vineri în carantină, deşi numai cei care prezinte simptome de COVID-19 vor fi testaţi.

Aproape 90% dintre străinii supuşi regulilor s-au înscris pentru o aplicaţie de smartphone care le monitorizează mişcările cât sunt în carantină, în timp ce procentul sud-coreenilor care au făcut acelaşi lucru este de 60%, a spus un oficial din cadrul Ministerului de Interne.

KCDC a precizat că analizează mijloacele de a rămâne în contact cu cei care nu pot folosi această aplicaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doi foști funcționari fiscali, condamnați pentru trafic de influență

Doi foști angajați ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) au fost condamnați pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit...

CEC a respins inițiativa unor locuitori din comuna Coșnița care vor din nou referendum pentru revocarea primarului

Un grup de locuitori din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, a încercat să inițieze din nou un referendum local pentru revocarea primarului, însă Comisia Electorală...

Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege

Procesul de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova va deveni mai transparent, mai clar și mai previzibil. Noile reguli sunt...

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.