StiripesurseȘtirile zileiIndonezia are al doilea cel mai mare număr de decese în...

Indonezia are al doilea cel mai mare număr de decese în Asia

Publicat:

Bilanţul deceselor cauzate de noul coronavirus în Indonezia a urcat la 170 în cursul zilei de joi, iar această ţară – a patra cea mai populată din lume – a depăşit Coreea de Sud în clasamentul statelor cu cele mai multe victime raportate în Asia şi ocupă în prezent locul al doilea, după China, informează Reuters, potrivit agerpres.

Indonezia a raportat alte 13 decese şi 113 cazuri noi, în urma cărora numărul total al infectărilor a ajuns la 1.790. Coreea de Sud a raportat până joi 169 de decese şi 9.976 de infecţii, potrivit celor mai recente statistici oficiale.

Citește și: În plină pandemie, americanii pornesc un adevărat război împotriva drogurilor

Aceste date au fost făcute publice în contextul îngrijorărilor exprimate de anumiţi experţi medicali şi oficiali indonezieni, potrivit cărora guvernul preşedintelui Joko Widodo a dat dovadă de lentoare în implementarea unor măsuri similare celor adoptate în alte ţări pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Indonezia a raportat primul său caz de contaminare cu SARS-CoV-2 doar în urmă cu o lună, însă epidemiologii sunt de părere că din cauza ratei scăzute a testărilor un număr vast de cazuri de contaminare au rămas neraportate.


Un model realizat de Centrul de modelizare matematică pentru boli infecţioase din cadrul London School of Hygiene and Tropical Medicine plasează numărul real al infectărilor din Indonezia în intervalul 22.000 – 37.000.

Un alt model, realizat de Future of Humanity Institute de la Universitatea Oxford, estimează că acest număr al infectărilor reale din Indonezia este de aproape 80.000.

Confruntându-se cu temerile legate de posibilitatea ca exodul anual ocazionat de sărbătoarea musulmană a Ramadanului să accelereze epidemia în întregul arhipelag naţional, Indonezia a anunţat joi că va acorda anumite sume în numerar familiilor sărace pentru a le încuraja să nu părăsească în această perioadă capitala ţării, Jakarta.

În fiecare an, zeci de milioane de persoane din Indonezia, cea mai mare ţară din lume cu populaţie majoritar musulmană, se întorc în oraşele şi satele lor natale după luna postului islamic în cadrul unui exod cunoscut sub numele de “mudik”, care, în acest an, va fi celebrat la sfârşitul lunii mai.

Măsurile anunţate de guvern nu vizează însă interzicerea “mudik”, aşa cum se aşteptau anumiţi experţi medicali.

“Ceea ce facem noi este să furnizăm un probleme sociale, Juliari Batubara, după o întrunire a cabinetului indonezian.

Oficialii guvernamentali au spus că indonezienilor nu le va fi interzis să călătorească, dar vor trebui să treacă prin controale medicale dacă doresc să se alăture ediţiei din acest an a “mudik”.

Citește și: COVID-19 este a treia cauză de deces în SUA

Preşedintele Widodo a declarat într-o şedinţă de guvern că ia în considerare şi posibilitatea înfiinţării unei sărbători naţionale suplimentare, pentru a-i încuraja pe indonezieni să îşi ia concedii în a doua parte a acestui an.

Guvernul de la Jakarta a refuzat să adopte măsurile ample de izolare luate în statele învecinate, precum Filipine şi Malaezia, dar a permis miercuri regiunilor sale componente să impună restricţii precum închiderea şcolilor şi limitarea evenimentelor religioase la nivel local.

Însă guvernatorul din Jakarta, Anies Baswedan, a spus că sunt necesare restricţii mai agresive pentru a limita răspândirea noului virus, inclusiv controale mai stricte ale deplasării populaţiei în capitala ţării şi în zonele limitrofe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului

Moldova și Turcia extind cooperarea în domeniul culturii și turismului Republica Moldova și Turcia se străduiesc să consolideze cooperarea în domeniile culturii, patrimoniului și...

CMC refuză înființarea unei instituții pentru relații interetnice

Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a respins proiectul de înființare a unei instituții publice dedicate relațiilor interetnice. Citește și: Lucrările de dezvoltare a infrastructurii regionale de...

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.