StiripesurseȘtirile zileiSituație dezastroasă în Ecuador: Cadavrele victimelor de coronavirus, abandonate pe străzi...

Situație dezastroasă în Ecuador: Cadavrele victimelor de coronavirus, abandonate pe străzi – VIDEO

Publicat:

Vicepreşedintele ecuadorian Otto Sonnenholzner a prezentat scuze sâmbătă pentru situaţia din oraşul Guayaquil, epicentrul epidemiei de coronavirus din ţară şi unde înregistrări video au arătat cadavre pe străzi, informează AFP, scrie agerpres.

“În această săptămână am suferit o deteriorare accentuată a imaginii noastre internaţionale, am văzut imagini care nu ar fi trebuit să existe niciodată” şi “vă prezint scuze pentru asta”, a spus vicepreşedintele într-o declaraţie radio-televizată.

Citește și : Bilanțul deceselor de COVID-19 în Europa

La mijlocul acestei săptămâni, soldaţi şi poliţişti au venit să ridice 150 de cadavre aflate în case din Guayaquil, cel mai populat oraş din Ecuador, situat pe coasta Pacificului şi cel mai afectat de boală. Cadavrele au fost puse în containere frigorifice uriaşe, relatează Reuters.


https://twitter.com/DarrenPlymouth/status/1246680410957938688?s=20

Aceste forţe au intervenit din cauza haosului din oraş cauzat de coronavirus, care a încetinit preluarea corpurilor persoanelor care au murit acasă din cauza acestei boli sau din alte cauze, în condiţiile în care morgile şi spitalele sunt deja pline, iar carantina strictă a împiedicat rudele să le înmormânteze.

Sâmbătă, guvernul Ecuadorului a spus că va activa un nou sistem digital care va permite familiilor să afle unde
au fost îngropate rudele lor decedate.

Ecuadorul a confirmat 318 decese cauzate de virus, unul dintre cele mai ridicate bilanţuri din America Latină, a scris Reuters sâmbătă.

În schimb AFP a scris că Ecuadorul înregistra duminică 3.465 de cazuri de COVID-19, dintre care 172 au murit. Provincia Guayas, a cărei capitală este Guayaquil, a înregistrat cel mai mare număr de cazuri din ţară, cu 2.402 persoane infectate, dintre care 122 au murit, motiv pentru care guvernul a decis să trimită acolo armata.

Pe reţelele de socializare au fost difuzate clipuri cu persoane cu măşti care se prăbuşeau pe străzi sau cadavre abandonate.

Citește și : Coronavirus în SUA: 300.000 de cazuri înregistrate și peste 8.000 de morţi

Sonnenholzner, care conduce Comitetul pentru Operaţii de Urgenţă (EOC) activat pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă sanitară, a transmis condoleanţe “tuturor familiilor care au pierdut o persoană dragă în această săptămână”.

În Ecuador s-a introdus o restricţie de ieşire din locuinţe de 15 ore pe zi. Confruntat cu pandemia, guvernul preşedintelui Lenin Moreno a declarat stare de urgenţă, urgenţă sanitară, suspendarea lucrului la locul obişnuit de activitate, suspendarea cursurilor şcolare, restricţia traficului şi închiderea frontierelor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sondajul care scoate în evidenţă grijile cotidiene ale moldovenilor

Salariile și pensiile mici, precum și prețurile prea mari se numără printre principalele preocupări ale moldovenilor. Datele apar în Barometrul socio-politic IMAS – iunie...

Noi oportunități de dezvoltare a sectorului turistic

Republica Moldova își propune majorarea cu cel puțin 30% a numărului de turiști și implementarea, până în anul 2029, a cel puțin șase programe...

Două trenuri de pasageri s-au ciocnit în UK

O coliziune între două trenuri de pasageri, în apropiere de Bedford, la nord de Londra, s-a soldat vineri cu un mort și zeci de...

Peste 100 de copii refugiați au învățat limba română în Moldova

Peste 100 de copii refugiați din Ucraina au învățat limba română prin programe susținute de UNICEF și Guvernul Statelor Unite ale Americii, menite să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.