StiripesurseȘtirile zileiJaponia va spori producţia unui medicament experimental împotriva COVID-19

Japonia va spori producţia unui medicament experimental împotriva COVID-19

Publicat:

Japonia va spori producţia de Avigan, un medicament aflat în faza de teste clinice pentru a trata COVID-19, cu scopul de a-şi spori rezervele naţionale precum şi pentru a-l exporta mai multor ţări care s-au arătat interesate de noul medicament nipon, relatează duminică EFE, scrie agerpres.

Această măsură va fi finanţată de noul plan de stimulare financiară elaborat de executivul nipon, a cărui aprobare în Parlament este preconizată săptămâna viitoare, potrivit ziarului local Nikkei.

Citește și : Peste 65.000 de decese de COVID-19 la nivel mondial (bilanţ AFP)

Japonia aspiră să-şi tripleze actualele rezerve naţionale de Avigan, un medicament având ca substanţă activă favipiravir folosit experimental pentru tratarea gripei şi care se află în fază de probe pentru a trata simptomele respiratorii provocate de COVID-19.

Executivul japonez prevede distribuirea unor cantităţi de Avigan şi altor ţări interesate, “fără niciun cost”, în vederea accelerării testelor clinice ale medicamentului.


Un număr de 30 de ţări s-au arătat interesate să participe la iniţiativa accelerării testelor acestui medicament dezvoltat de compania japoneză Fujifilm Holdings.

Potrivit mass-media locale, SUA, Germania, Indonezia sau Turcia ar fi lansat cereri Japoniei privind furnizarea unor mari cantităţi de Avigan.

Favipiravir, cunoscut şi ca Avigan, este un medicament antigripal care a fost aprobat de autorităţile japoneze în 2014. În 2016, Japonia a furnizat Favipiravir ca ajutor de urgenţă pentru Ebola, atunci când această epidemie a izbucnit în Guineea

Citește și : Un spital din Israel permite familiilor să-şi ia rămas bun de la pacienţii aflaţi pe moarte de COVID-19

În Japonia, medicii au folosit medicamentul în studii clinice pe bolnavii de coronavirus cu simptome moderate, în speranţa ca astfel să fie oprită multiplicarea virusului.

Avigan are nevoie de aprobarea parlamentară pentru a fi folosit la scară largă pentru pacienţii infectaţi cu Covid-19, având în vedere că a fost elaborat în principal pentru vindecarea gripei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nosatîi dă vina pe victimă în cazul militarului rănit la Bălţi: ‘Indisciplină personală!’

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a menționat că toate persoanele vinovate de rănirea militarului de la Bălți vor fi sancționate și că acest accident s-a...

Trafic de droguri în Capitală: VIDEO Un tânăr a fost prins cu marfă în valoare de peste 180 de mii de lei pe piaţa...

Un tânăr de 23 de ani, suspectat că vindea droguri în Chișinău, a fost reținut în flagrant de polițiști și procurori. Asupra acestuia au...

Sondaj: Igor Dodon ar câştiga detaşat alegerile prezidenţiale

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile prezidențiale anticipate, Igor Dodon, Vasile Costiuc și Igor Grosu ar acumula cele mai multe voturi. Datele se...

Ministrul Educației reacţionează la tentativa de fraudare a examenului de Bacalaureat

Ministrul Educației, Dan Perciun, a reacționat la informațiile Centrului Național Anticorupție cu privire la intenția de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Și asta după...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.