StiripesurseȘtirile zileiFondatorul Twitter donează un miliard de dolari pentru combaterea pandemiei

Fondatorul Twitter donează un miliard de dolari pentru combaterea pandemiei

Publicat:

Fondatorul Twitter Jack Dorsey a anunţat marţi că va dona un miliard de dolari pentru a ajuta la combaterea pandemiei COVID-19, informează AFP, potrivit agerpres.
Într-o serie de tweet-uri, Dorsey explică că această sumă reprezintă 28% din averea sa. Pentru a obţine această sumă, va vinde treptat acţiunile unei alte companii pe care o deţine, Square, specializată în plăţi digitale.

Citeşte şi: TSUNAMI în marina americană: Şeful forţelor navale a DEMISIONAT!

“După rezolvarea acestei pandemii, banii vor fi direcţionaţi către sănătatea şi educaţia fetelor, precum şi către venitul universal” a precizat miliardarul, a cărui avere este estimată de Forbes la 3.3 miliarde de dolari.

Jack Dorsey consideră aceste două domenii ca soluţii potenţiale pentru “problemele cu care se confruntă lumea”.

Subiectul venitului universal trezeşte un interes reînnoit din partea multor politicieni şi a oamenilor de afaceri, în contextul în care criza economică generată de pandemie a trimis în şomaj milioane de oameni.


“Este o idee grozavă care trebuie testată”, a apreciat Dorsey.

Fondurile vor fi alocate, în mod transparent, prin intermediul fundaţiei sale Start Small. Conform tabelului distribuit online, o primă subvenţie de 100.000 de dolari este destinată Fondului american alimentar.

Citeşte şi: Rafael Correa, condamnat la ani grei de închisoare în Ecuador

Fondatorul Amazon şi cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, a anunţat pe Instagram în urmă cu cinci zile că a donat 100 de milioane de dolari băncilor americane de produse alimentare.

Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg şi soţia sa, Priscilla Chan, au donat 25 de milioane de dolari pentru cercetările destinate găsirii unor tratamente pentru combaterea noului coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.