StiripesurseExterneMai marii Europei au hotărât un plan de susţinere de 500...

Mai marii Europei au hotărât un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro

Publicat:

Miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns la un acord, joi seară, privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro, transmit Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Spania au ajuns joi seară la un acord asupra unui plan de sprijinire de 500 de miliarde de euro propus pentru a face faţă consecinţelor economice ale crizei coronaviruslui în zona euro, potrivit mai multor surse diplomatice.

Citește și : Viktor Orban anunţă prelungirea restricţiilor în Ungaria pe durată nedeterminată

Cele cinci ţări au ajuns la o înţelege în special asupra condiţiilor de acces la liniile de credit ale Mecanismului de Stabilitate European (MSE), Olanda renunţând aparent la impunerea unor criterii economice specifice.

“Reuniunea s-a încheiat în aplauzele miniştrilor”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui Eurogrupului.


Citește și : Merkel consideră că există motive de optimism prudent privind evoluţia crizei în Germania

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a salutat un “acord excelent” incluzând “500 de miliarde de euro disponibili imediat” şi “un viitor fond de relansare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.