StiripesurseȘtirile zileiSituaţia la zi a cazurilor de coronavirus la graniţele României

Situaţia la zi a cazurilor de coronavirus la graniţele României

Publicat:

Numărul persoanelor din Bulgaria confirmate cu COVID-19 a ajuns vineri dimineaţă la 618, în creştere cu şapte faţă de ziua anterioară, a anunţat celula guvernamentală de criză de la Sofia, informează novinite.com, potrivit agerpres.

Până în prezent în Bulgaria au decedat 24 de persoane din cauza coronavirusului SARS-CoV-2, vârsta medie a lor fiind de 65,2 ani.

Citeşte şi: Un bebeluş din Filipine a murit de coronavirus

În spitalele bulgare sunt internaţi 230 pacienţi cu COVID-19, dintre care 32 se află la terapie intensivă. Dintre noile cazuri consemnate în ultimele 24 de ore în Bulgaria, şase s-au înregistrat la Sofia. Un număr de 33 de medici, asistente sau ambulanţieri sunt infectaţi cu SARS-CoV-2.

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 s-au înregistrat la Sofia (368), Plovdiv (33), Burgas (25), Varna (24) şi Blagoevgrad (18).


Potrivit site-ului koronavirus.gov.hu, în Ungaria numărul cazurilor confirmate de contaminare cu SARS-CoV-2 a ajuns vineri la 1.190, dintre care au fost 77 fatale.

Până în prezent, în Ungaria 112 de pacienţi s-au vindecat complet, iar 16.006 se află în carantină la domiciliu.

Pentru întrebări şi informaţii privind epidemia, guvernul ungar a creat liniile telefonice speciale + 36-80-277-455 şi + 36-80-277-456 şi adresa de e-mail koronavirus@bm.gov.hu.

Conform datelor oficiale, până joi seara în Republica Moldova au fost confirmate 1.289 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 29 fatale, conform Radio Chişinău.

Autorităţile de la Chişinău au anunţat că până joi seara 50 de persoane s-au vindecat.

Potrivit unimedia.md, Comisia Europeană a decis să ofere asistenţă financiară Republicii Moldova în valoare de 87 milioane de euro pentru acoperirea necesităţilor imediate şi pentru depăşirea consecinţelor de lungă durată provocate de criza epidemiologică.

Banii provin din fonduri disponibile din alte programe de asistenţă europeană, ce vor fi redirecţionate pentru limitarea consecinţelor crizei. Noua asistenţă financiară se adaugă celor 140 milioane de euro alocate de Uniunea Europeană tuturor ţărilor din Parteneriatul Estic, prin programul regional de asistenţă.

În Serbia, numărul de persoane testate pozitiv cu SARS-CoV-2 era joi de 2867, potrivit site-ului de ştiri covid19.rs.

Citeşte şi: Mai marii Europei au hotărât un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro

Laboratorul naţional al Institutului Torlak din Belgrad a testat până joi 12.347 de persoane eligibile (situate în zona de transmitere intensă a virusului şi prezenţa simptomelor de infectare a tractului respirator).

Centrul de sănătate publică al Ministerului Sănătăţii ucrainean a anunţat joi că în Ucraina numărul cazurilor confirmate de COVID-19 a ajuns la 1.892. Un număr de 57 de pacienţi au decedat, iar 45 s-au vindecat, relatează ukrinform.net.

Cele mai multe cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 se înregistrează în regiunea Cernăuţi (302), municipiul Kiev (300) şi regiunile Ivano-Frankovsk (218) şi Ternopil (169). Nu sunt disponibile date despre situaţia COVID-19 în regiunile Crimeea, Doneţk şi Lugansk.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.