StiripesurseȘtirile zileiPremierul libanez Saad Hariri și-a retras DEMISIA

Premierul libanez Saad Hariri și-a retras DEMISIA

Publicat:

Premierul libanez Saad Hariri a revenit marţi asupra demisiei sale, la o lună după această decizie-surpriză care a luat din scurt Libanul şi comunitatea internaţională, anunţă Guvernul de la Beirut într-un comunicat, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Consiliul de Miniştri i-a mulţumit premierului că a revenit asupra demisiei sale”, a anunţat Guvernul în acest comunicat de către Hariri însuşi.

Saad Hariri se exprima la finalul primei reuniuni a Guvernului de la demisia sa, pe 4 noiembrie, de la Riad.

El a invocat atunci un amestec al Iranului şi Hezbollahului în conflicte din regiune, în care Riadul şi Teheranul se înfruntă prin procură.

Cele două tabere rivale în Liban – una condusă de Saad Hariri şi susţinută de Arabia Saudită, cealaltă condusă de mişcarea şiită Hezbollah şi susţinută de Iran – au încercat de atunci să ajungă la un compromis cu scopul de a evita un nou seism politic în ţară.


Citește și : Inundaţiile din Thailanda au provocat moartea a 15 oameni

Guvernul – din care fac parte ambele tabere – şi-a reafirmat marţi voinţa de se ”distanţa” de conflictele din regiune.

”Guvernul libanez, în toate componentele sale politice, decide să se distanţeze de orice conflict, de orice război şi de afacerile interne ale ţărilor arabe”, se arată în comunicatul citit de Hariri.

Această ”distanţare” vizează ”să păstreze relaţiile politice şi economice ale Libanului cu fraţii săi arabi”, a continuat el.

O asemenea politică era deja promovată de Guvern la momentul formării sale în 2016.

Însă angajamentul activ, de ani de zile, al Hezbollahului şiit alături de regimul sirian al lui Bashar al-Assad şi acuzaţiile saudite care pun în discuţie implicarea sa în conflictul din Yemen au pus în dificultate această politică.

Demisia-surpriză a lui Hariri, iar apoi sejurul său prelungit în Arabia Saudită a condus la un val de speculaţii cu privire la libertatea sa de a seplasa, iar preşedintele Michel Aoun a acuzat Riadul că-ş ţine pe Hariri ”ostatic”.

El s-a întors în Liban trei săptămâni mai târziu, după o ”exfiltraţie” negociată de Franţa, şi şi-a suspendat, atunci, demisia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.