StiripesurseȘtirile zileiMai multe tornade au măturat statul american Mississippi. Cel puţin 11morți

Mai multe tornade au măturat statul american Mississippi. Cel puţin 11morți

Publicat:

Mai multe tornade care au devastat duminică statul american Mississippi au lăsat în urma lor cel puţin 11 victime omeneşti, potrivit unui raport publicat luni de autorităţile locale, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Cel puţin 11 decese confirmate şi numeroase pagube materiale în întregul stat”, a anunţat Agenţia de gestionare a situaţiilor de urgenţă din statul Mississippi.

Citește și : Olanda raportează 86 de decese în ultimele 24 de ore

“72.000 de persoane au rămas în prezent fără electricitate”, a precizat aceeaşi agenţie, adăugând că aceste cifre sunt provizorii şi ar putea fi actualizate în cursul zilei de luni.

Tate Reeves, guvernatorul statului Mississippi, aflat în sudul Statelor Unite, a decretat duminică stare de urgenţă.


“Declar în această seară stare de urgenţă pentru a proteja sănătatea şi siguranţa locuitorilor din Mississippi în urma puternicelor tornade şi furtuni care au făcut ravagii în tot statul”, a scris el pe Twitter.

“Mobilizăm toate resursele disponibile pentru protejarea cetăţenilor noştri şi a bunurilor lor”, a continuat guvernatorul american.

Citește și : Un fost ministru georgian, condamnat la ani grei de temniță

Serviciul Naţional de Meteorologie al Statelor Unite a emis o avertizare de tornadă, cel mai înalt nivel de alertă în acest domeniu.

Duminică după-amiază, guvernatorul Tate Reeves a reamintit avertismentele meteorologilor, sfătuindu-i pe localnici să respecte dispoziţiile privind protecţia faţă de noul coronavirus în cazul în care sunt nevoiţi să se refugieze într-un adăpost public amenajat în caz de catastrofă meteorologică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

R. Moldova va avea un cadru legal pentru piața criptoactivelor

Guvernul a aprobat pe 22 iulie proiectul de lege privind piața criptoactivelor. Documentul prevede regulile în baza cărora vor activa persoanele și companiile care emit, tranzacționează...

Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid ‘Șor’ se bazează pe mecanismul introdus în 2023

Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional...

Chiveri, o nouă rundă de discuții în formatul ‘1+1’ la Chișinău: ‘Am primit un refuz de la Tiraspol’

Administrația de la Tiraspol a refuzat să-și delege reprezentantul politic la Chișinău pentru o nouă rundă de negocieri în formatul „1+1”. Vicepremierul pentru Reintegrare,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.