StiripesurseExterneGermania își anunță poziția în scandalul iscat între SUA și OMS

Germania își anunță poziția în scandalul iscat între SUA și OMS

Publicat:

Guvernul german şi-a exprimat miercuri ”sprijinul explicit” faţă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în urma deciziei preşedintelui american Donald Trump de a suspenda contribuţia SUA la această organizaţie pe care liderul de la Casa Albă o acuză că nu a luat măsuri de prevenire a pandemiei de COVID-19 şi apoi a gestionat-o prost.

”Activitatea OMS este foarte importantă, mai ales în aceste momente” şi ca atare merită ”tot sprijinul nostru şi de asemenea finanţarea cuvenită”, a declarat purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert, citat de agenţia EFE, potrivit agerpres.

Citește și: SUA își SUSPENDĂ contribuția la Organizaţia Mondială a Sănătăţii

”Guvernul german susţine multilateralismul şi OMS este un instrument relevant al acestuia”, a completat el, dar nu a precizat dacă această chestiune a situaţiei OMS va fi abordată la videoconferinţa la care liderii G7 intenţionează să participe joi.

Preşedintele Donald Trump şi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, s-au angajat într-o dispută publică în timp ce pandemia se extinde. Washingtonul reproşează în principal OMS că această organizaţie a acceptat fără o analiză critică informaţiile incomplete prezentate de China – căreia Ghebreyesus i-a mulţumit pentru ”transparenţă” -, ignorarea avertismentelor timpurii ale Taiwanului privind transmiterea coronavirusului de la om la om şi opoziţia OMS faţă de închiderea graniţelor ca măsură de stopare a răspândirii acestui nou virus.


Citește și: Externele franceze îl convoacă pe ambasadorul chinez la Paris

Prin urmare, Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la această organizaţie ”pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului”, conform declaraţiei sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.