StiripesurseȘtirile zileiPelosi consideră 'ruşinos' că numele lui Trump va fi imprimat pe...

Pelosi consideră ‘ruşinos’ că numele lui Trump va fi imprimat pe cecurile cu ajutoare sociale

Publicat:

Democrata Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, consideră ‘ruşinos’ că numele preşedintelui Donald Trump va fi imprimat pe cecurile cu ajutoare sociale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Americanii afectaţi de criza coronavirusului urmează să primească cecuri în valoare de până la 1200 de dolari, iar Trezoreria Statelor Unite a confirmat că pe documentele de plată va apărea numele preşedintelui. Decizia fără precedent ar putea întârzia cu câteva zile trimiterea cecurilor, a avertizat ziarul Washington Post, citând oficiali de rang înalt din serviciile fiscale americane.

Citește și : Trump afirmă că SUA au depăşit vârful îmbolnăvirilor cu noul coronavirus: ‘Bătălia continuă!’

‘Întârzierea plăţilor directe către familiile vulnerabile doar pentru a-şi tipări numele pe cecuri este un nou exemplu ruşinos de eşec catastrofal al preşedintelui Trump în gestionarea acestei crize cu urgenţa necesară’, a reacţionat Pelosi miercuri, printr-un comunicat.

Şi alţi democraţi şi utilizatori de internet l-au criticat pe Trump în reţelele sociale, acuzându-l că face politică prin intermediul ajutoarelor, în vederea realegerii.


Preşedintele a susţinut că ‘nu ştie mare lucru’ despre subiect şi că ‘a înţeles că’ numele său va apărea pe cecuri, însă ‘asta nu va întârzia nimic’. ‘Nu-mi imaginez că poate fi o mare problemă, sunt sigur că oamenii vor fi foarte bucuroşi să primească un cec mare şi gras, cu numele meu pe el’, a spus Trump la conferinţa zilnică de presă pe tema epidemiei de COVID-19.

Citește și : Guterres consideră că doar un vaccin anti-coronavirus ar permite revenirea la normalitate

Ajutoarele sociale individuale sunt incluse în pachetul istoric de 2000 de miliarde de dolari aprobat de Congres şi promulgat imediat de preşedinte la sfârşitul lui martie, pentru a sprijini economia americană.

În 3 aprilie, Trump declarase că nu doreşte să semneze cecurile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.