StiripesurseȘtirile zileiTrump îi îndeamnă pe americani să iasă la soare: 'Căldura UCIDE...

Trump îi îndeamnă pe americani să iasă la soare: ‘Căldura UCIDE coronavirusul!’

Publicat:

Preşedintele american Donald Trump i-a invitat pe americani “să profite de soare”, susţinându-şi recomandarea printr-un studiu prezentat joi la Casa Albă conform căruia noul coronavirus se disipează mai rapid la lumina soarelui şi la temperaturi ridicate, potrivit dpa şi AFP, transmite şi agerpres.

“Sper ca oamenii să se bucure de soare şi, dacă aceasta are un impact, este grozav”, a declarat Trump în timpul întâlnirii zilnice cu grupul său de lucru pentru coronavirus.

Citeşte şi: Cehia elimină o restricţie importantă de călătorie

Bill Bryan, responsabil pentru ştiinţă şi tehnologie în Departamentul de Securitate Internă, a prezentat câteva date din acest studiu efectuat la National Biodefence Analysis and Countermeasurese Center, potrivit căruia noul coronavirus este distrus în doar două minute în condiţii estivale faţă de 18 ore în zilele fără soare.

“Observaţia cea mai frapantă până astăzi este efectul puternic pe care pare să-l aibă lumina soarelui pentru a ucide virusul, atât pe suprafeţe, cât şi în aer”, a declarat Bill Bryan, citat de AFP.


Oamenii de ştiinţă îşi pun întrebări de la apariţia pandemiei asupra posibilităţii ca noul coronavirus să slăbească odată cu creşterea temperaturilor, adică odată cu sosirea verii în emisfera nordică. “Am văzut un efect similar în acelaşi timp al temperaturilor şi umidităţii. Creşterea temperaturilor sau a umidităţii, sau ale amândurora, este în general mai puţin favorabilă virusului”, a adăugat acest responsabil, prezentând rezultatele preliminare ale studiului respectiv.

“Noi am identificat unele verigi slabe în lanţul de transmisie a virusului. Am identificat că, de pildă, căldura şi umiditatea sunt elemente slabe ale acestui lanţ. Am stabilit că lumina soarelui, razele ultraviolete constituie slăbiciuni în acest lanţ”, a completat Bill Bryan.

Citeşte şi:  Bilanţul exploziilor din Sri Lanka, în continuă creștere - 158 de morţi şi peste 400 de răniţi

Potrivit acestor date, o jumătate din viaţa virusului, adică timpul necesar pentru a se reduce la jumătate puterea sa, este de 18 ore la o temperatură cuprinsă între 21 şi 24 grade Celsius, cu 20% umiditate pe o suprafaţă neporoasă. Aceasta include, de pildă, clanţele uşilor.

Dar această jumătate din viaţă este redusă la şase ore când rata umidităţii creşte la 80% şi doar la 2 minute când lumina soarelui se adaugă ecuaţiei.

Când virusul este în aer, înjumătăţirea puterii acestuia este de o oră la o temperatură de 21-24 grade Celsius şi 20% umiditate.

Cu aceeaşi umiditate, cu aceeaşi temperatură, dar cu adăugarea luminii soarelui, această durată scade la un minut şi jumătate.

Bill Bryan a conchis că sezonul estival ar putea crea “un mediu în care transmisia virusului poate fi redusă”. Dar aceasta nu înseamnă că agentul patogen va fi eliminat integral. Şi rezultatele acestui singur studiu nu ar justifica o ridicare a măsurilor de distanţare socială în vigoare în prezent în SUA, a avertizat el.

Vicepreşedintele american Mike Pence a calificat aceste observaţii drept “încurajatoare”.

Citeşte şi: 186.462 de oameni au fost răpuşi de coronavirus

Donald Trump, la rândul său a rămas prudent, dar a menţionat că SUA ar putea fi într-o situaţie mai bună odată cu sosirea verii. “Sunt aici pentru a prezenta idei”, a adăugat Donald Trump, referindu-se la studiul respectiv.

Deborah Birx şi Anthony Fauci, cei doi experţi de vârf care se ocupă de răspunsul SUA la coronavirus, nu au fost prezenţi la întâlnirea cu presa pentru a comenta studiul respectiv.

Ţări precum Singapore, cu temperaturi ridicate şi mult soare, au înregistrat de asemenea focare de coronavirus, comentează dpa.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a discutat cu fermierii despre problemele cu care se confruntă

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Forței Fermierilor, în cadrul căreia au fost discutate mai multe probleme cu...

Vânzările de apartamente ating minimul ultimilor 20 de ani

Numărul apartamentelor vândute în Republica Moldova a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, semnalând o criză profundă pe piața...

Ministrul Sănătății afirmă că bărbatul care a ucis două femei la Botanica a evadat de la Spitalul de Psihiatrie

Bărbatul bănuit de omorul a două femei în sectorul Botanica al capitalei a evadat de la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Informația a fost confirmată...

Sute de moldoveni au investit în aprilie în obligațiuni de stat

În luna aprilie, 884 de persoane au investit peste 131,5 milioane de lei în obligațiuni de stat prin platforma eVMS.md, scrie IPN.Citește și: Două...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.