StiripesurseȘtirile zileiSecretarul general al NATO acuză Rusia şi China de dezinformare pe...

Secretarul general al NATO acuză Rusia şi China de dezinformare pe tema coronavirusului

Publicat:

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că Rusia şi China au răspândit informaţii incorecte despre răspunsul Alianţei în faţa pandemiei de COVID-19, cum ar fi aceea că statele membre NATO nu s-ar sprijini reciproc, relatează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Potrivit lui Stoltenberg, NATO a remarcat declaraţii ale unor purtători de cuvânt ruşi şi chinezi conform cărora statele ce formează această alianţă sunt incapabile să gestioneze această criză sau să protejeze persoanele vârstnice, nu se sprijină reciproc ori sunt responsabile pentru incapacitatea de a opri răspândirea virusului.

Citește și : Situaţia pandemiei de COVID-19 în lume

”Este greşit! Aliaţii din NATO acţionează împreună în combaterea actualei crize”, a reacţionat Stoltenberg într-o declaraţie către presă.

Şi Uniunea Europeană a criticat Rusia şi China într-un raport pe această temă, acuzând Moscova şi Beijingul că sunt sursa multor manipulări, a unor ”ştiri false” sau distorsionate, direcţionate către ”audienţe ample” în UE şi în alte state.


De exemplu, în raportul UE se face referire la ”un impuls coordonat al surselor oficiale chineze pentru a nega orice culpă (a Chinei) pentru declanşarea pandemiei” sau la promovarea din unele surse a teoriei conform căreia epidemia declanşată în oraşul chinez Wuhan ar avea legătură cu armata americană.

Citește și : Japonia va aproba în mai tratamentul cu Remdesivir în cazul pacienţilor cu COVID-19

Acelaşi document al UE critică şi publicarea de către autorităţile chineze a unor anunţuri despre ajutoare medicale oferite de China altor state, împreună ”cu sondaje efectuare în anumite ţări ce arată că China este percepută ca fiind mai utilă decât UE în lupta împotriva pandemiei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Pașaportul moldovenesc, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc este pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume. Cetățenii Republicii Moldova pot călători în 120 de destinații fără...

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.