StiripesurseȘtirile zileiPentagonul dă publicității imagini oficiale cu OZN-uri

Pentagonul dă publicității imagini oficiale cu OZN-uri

Publicat:

Pentagonul a lansat oficial trei înregistrări video care arată „fenomene aeriene neidentificate” care au fost înainte dezvăluite de o companie privată, relatează CNN, potrivit news.ro.

Înregistrările arată ceea ce par a fi obiecte zburătoare neidentificate mişcându-se rapid în timp ce sunt surprinse de camere cu infraroşu. În două dintre ele pot fi auziţi membri ai serviciului care îşi exprimă uimirea faţă de cât de rapid se mişcă obiectele. Unul dintre ei presupune că poate fi vorba despre o dronă.

Citește și: Mareşalul Khalifa Haftar respinge acordul mediat de ONU: ‘Am mandatul poporului libian!’

Forţele aeriene au confirmat veridicitatea acestor înregistrări în luna septembrie a anului trecut. Acum au fost lansate oficial „pentru a clarifica eventualele idei preconcepute ale publicului referitoare la faptul că înregistrările care au circulat sunt reale sau dacă este vorba despre mai mult”, a spus purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sue Gough.


„După o analiză riguroasă, departamentul a concluzionat că lansarea autorizată a acestor înregistrări video declasificate nu dezvăluie niciun sistem secret şi nu afectează vreo ulterioară investigaţie a incursiunilor militare în spaţiul aerian”, a completat ea.

În prezent, Forţele aeriene au un ghid oficial pentru cum pot piloţii să raporteze când cred că au văzut ceea ce pot fi OZN-uri.

Înregistrările video au apărut iniţial în perioada decembrie 2017 – martie 2018, lansate de To The Stars Academy of Arts & Sciences, companie cofondată de Tom DeLonge, fost membru al trupei Blink-182, care susţine că studiază informaţii despre fenomene aeriene neidentificate.

În 2017, unul dintre piloţii care a văzut unul dintre obiectele neidentificare în 2004, a declarat pentru CNN că se mişca într-o mod inexplicabil.

„Pe măsură ce m-am apropiat de el… a accelerat rapid spre sud şi a dispărut în mai puţin de două secunde. Era ca o minge de ping pong, lovindu-se de perete”, a povestit David Fravor, fost pilot.

Pentagonul a studiat înregistrări ale unor astfel de întâlniri ca parte a unui program clasificat, lansat la cererea fostului senator Harry Reid al statului Nevada. Programul a fost lansat în 2007 şi a fost încheiat cinci ani mai târziu, potrivit Pentagonului, după ce a fost considerat că există priorităţi care necesită finanţare.

Citește și: Curtea Supremă a Braziliei dă undă verde pentru anchetarea lui Jair Bolsonaro

Luis Elizondo, fost şef al programului clasificat, a declarat pentru CNN în 2017 că, personal, crede „că există dovezi foarte convingătoare că este posibil să nu fim singuri”.

Reid a scris luni pe Twitter că este „bucuros” că Pentagonul a lansat oficial aceste înregistrări, dar că „doar scrijeleşte suprafaţa cercetării şi a materialelor disponibile. SUA trebuie să privească serios şi ştiinţific asta şi orice potenţială implicaţie în securitatea naţională”.

Unii membri ai Congresului sunt încă interesaţi de această problemă, iar vara trecută mai mulţi senatori au primit un raport clasificat din partea oficialilor Forţelor aeriene despre un obiect zburător neidentificat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fiica lui David Beckham intră în industria frumuseții

Harper Beckham, fiica fostului fotbalist David Beckham și a creatoarei de modă Victoria Beckham, ar urma să intre în industria produselor de înfrumusețare cu...

Shania Twain lansează al șaptelea album de studio: O bucurie să împărtășesc această parte din mine

Cântăreața canadiană Shania Twain, care împlinește în luna august 61 de ani, lansează vineri cel de-al șaptelea său album de studio, intitulat „Little Miss...

Cinematografele și bibliotecile din Roma, transformate în oaze de răcoare

Confruntată cu un val de căldură sufocant, Roma deschide gratuit unsprezece cinematografe cu aer condiționat și unsprezece biblioteci. Cinematografele și bibliotecile cu aer condiționat din...

Marea Barieră de Corali, expusă riscului de colaps al ecosistemului din cauza fenomenului El Nino

Marea Barieră de Corali, situată în Australia, este expusă riscului de albire extremă și „un colaps al ecosistemului său” din cauza revenirii fenomenului climatic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.