StiripesurseȘtirile zileiTerapia cu plasmă nu şi-a dovedit eficacitatea şi se află încă...

Terapia cu plasmă nu şi-a dovedit eficacitatea şi se află încă într-un stadiu experimental, spune Ministerul Sănăţătii din India

Publicat:

Terapia cu plasmă nu şi-a dovedit eficacitatea şi se află încă într-un stadiu experimental, a precizat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din India, în urma informaţiilor din mass-media potrivit cărora mai multe spitale din India tratează pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 folosind terapia cu plasmă, informează DPA, scrie agerpres.

“Folosirea acestui tratament înainte ca ICMR (Consiliul Indian al Cercetării Medicale) să-l avizeze ar fi ilegală şi s-ar putea dovedi dăunătoare pentru un pacient”, a declarat Lav Agarwal, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Citește și : Italia mizează pe măşti distribuite masiv şi pe o aplicaţie de telefon, după relaxarea restricţiilor

În prezent, ICMR realizează studii pe teritoriul Indiei pentru a identifica şi a înţelege terapia prin plasmă care mai poartă denumirea şi de ‘plasma convalescentă’.

Tratamentul constă în prelevarea plasmei cu anticorpi împotriva COVID-19 de la o persoană care a fost diagnosticată cu boala şi s-a vindecat şi transferarea acesteia prin transfuzie către o persoană bolnavă.


Mai multe spitale au anunţat în ultimele săptămâni că starea unor pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, aflaţi în stare critică, s-a îmbunătăţit după această metodă de terapie.

În timp ce doar o parte dintre aceste spitale, printre care cel localizat în New Delhi, fac parte din programul testărilor pe teren, alte nu sunt incluse, cum ar fi spitalele private.

Numărul cazurilor pozitive de COVID-19 se apropie de 30.000 în India, numărul noilor infectări zilnice fiind situate între 1.500 şi 1.700. Până în prezent, 937 de persoane au decedat din cauza bolii, potrivit datelor guvernamentale.

Citește și : Negocierile UE-Marea Britanie pe tema unui acord comercial post-Brexit,’în impas’

“Întreaga ţară aşteaptă acum o descoperire făcută de oamenii noştri de ştiinţă, fie că este vorba despre un nou medicament, o încercare reuşită a unei terapii folosite pentru a trata COVID-19 sau un nou vaccin”, a spus ministrul Sănătăţii, Harsh Vardhan.

“Guvernul sprijină un număr de companii din domeniul cercetării pentru dezvoltarea unui vaccin. Am făcut destule progrese în această direcţie”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Doi foști funcționari fiscali, condamnați pentru trafic de influență

Doi foști angajați ai Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (IFPS) au fost condamnați pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit...

CEC a respins inițiativa unor locuitori din comuna Coșnița care vor din nou referendum pentru revocarea primarului

Un grup de locuitori din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, a încercat să inițieze din nou un referendum local pentru revocarea primarului, însă Comisia Electorală...

Acordarea ajutorului de stat, reglementată printr-o nouă lege

Procesul de acordare a ajutorului de stat pentru întreprinderile din Republica Moldova va deveni mai transparent, mai clar și mai previzibil. Noile reguli sunt...

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.