StiripesurseExterneGermania REDESCHIDE locurile de joacă, muzeele şi bisericile

Germania REDESCHIDE locurile de joacă, muzeele şi bisericile

Publicat:

Germania va redeschide locurile de joacă, muzeele şi bisericile începând de luni, după ce săptămâna aceasta au fost redeschise micile magazine şi va decide în câteva zile în privinţa şcolilor şi a evenimentelor sportive, potrivit Reuters, transmite şi mediafax.

Însă cancelarul Angela Merkel, încurajat de încrederea germanilor în conducerea sa, a avertizat că există riscul de reapariţie al coronavirusului dacă oamenii lasă garda jos şi uită de distanţarea socială.

Citeşte şi: Trump ‘ştie una şi bună’: Coronavirusul a fost creat artificial şi China va fi pedepsită!

„Trebuie să lucrăm pentru a ne asigura că vom reduce numărul de noi infecţii. Dacă curba de infecţie devine din nou mare, trebuie să avem un sistem de avertizare care să o observe din timp şi să putem acţiona”, a declarat Merkel

Germania a rezistat pandemiei mult mai bine decât Statele Unite, Marea Britanie şi Italia, în parte datorită testării la scară largă a popolaţiei, a unui sistem de sănătate excelent şi a măsurilor stricte de izolare introduse la jumătatea lunii martie.


Conservatorii lui Merkel şi partenerii lor de coaliţie social-democraţi (SPD) au aprobat , de asemenea, un ajutor de stat în valoare de 750 de miliarde de euro pentru a atenua impactul economic al crizei.

Şeful ei de cancelarie, Helge Braun, a declarat că măsurile de distanţare socială – cerinţa de a purta măşti pentru faţă la cumpărături şi în transportul public şi o distanţă la cel puţin 1,5 metri faţă de alte persoane – vor rămâne în vigoare până cel puţin pe 10 mai.

Citeşte şi: Explozie puternică în Sinai: Mai mulţi militari egipteni au fost ucişi!

El a adăugat că orice altă măsură de relaxare va depinde de rata infectare care trebuie să rămână scăzută.

Cele 16 state federale din Germania lucrează, de asemenea, la un plan de redeschidere a barurilor şi a restaurantelor şi a activităţilor sportive.

Merkel a spus însă că evenimente mai mari, precum concerte şi evenimente sportive majore, nu vor putea avea loc înainte de 31 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.