StiripesurseȘtirile zileiO americancă face închisoare pentru că nu a vrut să îşi...

O americancă face închisoare pentru că nu a vrut să îşi închidă salonul de coafură

Publicat:

O femeie din oraşul Dallas, statul Texas, a fost condamnată la şapte zile de închisoare după ce a refuzat să respecte decizia instanţei de a-şi închide salonul de coafură în conformitate cu restricţiile impuse de autorităţile locale în contextul pandemiei de COVID-19, informează DPA, potrivit agerpres.

În timpul unei audieri în instanţă care a avut loc marţi, judecătorul i-a spus lui Shelly Luther, proprietara Salon A La Mode, că poate preîntâmpina sentinţa cu închisoarea dacă îşi cere iertare, recunoaşte că a acţionat egoist şi opreşte activitatea coaforului.

Citeşte şi: Pandemia câştigă teren în închisorile din SUA

”Trebuie să vă contrazic, domnule, când spuneţi că sunt egoistă, pentru că dorinţa de a-mi hrăni copiii nu este un gest egoist”, a declarat Luther în faţa judecătorului Eric Moye, potrivit înregistrării video a procedurilor judiciare publicate în presa locală.

”Aşadar, dacă sunteţi de părere că legea este mai importantă decât să am ce să le pun copiilor pe masă, atunci vă rog să aplicaţi această decizie. Dar nu am de gând să închid salonul”, a adăugat femeia.


Sentinţa care prevede şapte zile de închisoare a fost pronunţată în aceeaşi zi în care guvernatorul statului Texas, Gregg Abbott, a anunţat că saloanele de coafură se pot redeschide vineri, mai devreme decât fusese prevăzut iniţial, în contextul presiunilor crescute din partea reprezentanţilor locali ai Partidului Republican din care acesta face parte.

Miercuri, Abbott şi-a arătat sprijinul pentru Luther, denunţând sentinţa ca ”excesivă”.

Procurorul general al statului Texas, Ken Paxton, a calificat decizia drept un ”abuz ruşinos de putere judiciară” şi a făcut apel la punerea în libertate a condamnatei.

Cazul lui Luther aduce în prim-plan protestele vocale împotriva măsurilor de izolare impuse de pandemia de COVID-19, pe care experţii în domeniul sanitar le consideră esenţiale pentru atenuarea pandemiei care a dus la decesul a peste 71.000 de persoane în Statele Unite.

Întrucât în multe state măsurile de izolare la domiciliu vizează o perioadă de peste o lună, în diferite regiuni din ţară au avut loc proteste, participanţii susţinând că pierderile economice în urma restricţiilor depăşesc temerile referitoare la sănătatea publică.

Citeşte şi: Curtea Supremă israeliană aprobă guvernarea lui Netanyahu cu Gantz

O campanie online de strângere de fonduri demarată luna trecută în timp ce Luther refuza să pună în aplicare ordinul instanţei de închidere a salonului a colectat până în prezent peste 400.000 de dolari de la 11.000 de donatori.

Senatorul de Texas Ted Cruz, un conservator înverşunat, a denunţat sentinţa ca ”nebunească”.

”Oficialii guvernamentali nu trebuie să le impună cetăţenilor să-şi ceară iertare pentru că încearcă să-şi câştige existenţa”, a scris Cruz pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.