StiripesurseDiasporaBilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

Bilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel mondial

Publicat:

Pandemia de coronavirus a ucis cel puţin 276.435 de persoane în întreaga lume de la apariţia sa, în decembrie, în China, potrivit unui bilanţ AFP stabilit din surse oficiale sâmbătă la 19:00 GMT, scrie agerpres.

Peste 3.984.960 de cazuri de infecţie au fost oficial diagnosticate în 195 de ţări şi teritorii de la începutul epidemiei. Totuşi, acest număr de cazuri diagnosticate nu reflectă decât o parte din numărul real de infecţii deoarece numeroase ţări nu testează decât cazurile care necesită tratament în spital. Dintre aceste cazuri, cel puţin 1.312.900 sunt considerate vindecate în prezent.

Citește și : Obama, atac dur la adresa lui Trump: Gestionarea crizei, ‘un dezastru haotic absolut’

De la bilanţul realizat în ziua precedentă la 19:00 GMT, au fost înregistrate 4.656 de noi decese şi 87.674 de noi cazuri în întreaga lume. Ţările cu cel mai mare număr de noi decese sunt Statele Unite ( 1.643), Brazilia (751) şi Regatul Unit (346).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine sunt cei trei angajați cu ‘funcții de decizie’ de la Moldatsa, reținuți de CNA pentru 72 de ore

Contabila-șefă, șeful adjunct în Departament Securitate Aeronautică și șeful adjunct în Direcția Administrativă sunt persoanele cu „funcții de decizie” reținute în urma perchezițiilor desfășurate...

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Patru localități din Leova care au decis să se amalgameze vor primi investiții de circa 17 milioane de lei

Circa 17 milioane de lei vor fi investite în dezvoltarea a patru localități din raionul Leova care au ales să parcurgă procesul de amalgamare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.