StiripesurseȘtirile zileiFostul prim-ministru indian Manmohan Singh este 'în stare stabilă' după spitalizare

Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh este ‘în stare stabilă’ după spitalizare

Publicat:

Fostul premier indian Manmohan Singh a fost spitalizat la New Delhi după ce a acuzat dureri în piept, informează luni locală preluată de dpa, scrie agerpres.

Singh, în vârstă de 87 de ani, a fost internat la All India Institute of Medical Sciences, a declarat sub rezerva anonimatului un oficial al spitalului. Pacientul “este sub observaţie în centrul pentru afecţiuni cardio-toracice; este în stare stabilă”, a precizat sursa respectivă, fără a dezvălui diagnosticul.

Citește și : Franţa iese din izolare, dar multe restricţii rămân în vigoare

Citând surse medicale, postul NDTV susţine că Singh a avut “o reacţie febrilă la un medicament nou” şi a exclus “alte cauze ale febrei”. El este bolnav din martie, iar potrivit presei medicii i-au recomandat repaus permanent la pat.

Fostul prim-ministru, lider al partidului de opoziţie Congresul Naţional Indian, a condus guvernul Indiei timp de 10 ani în două mandate până în 2014, când Congresul a fost învins în alegeri de Bharatiya Janata, formaţiunea naţionalistă hindusă a actualului premier Narendra Modi. Cunoscut ca economist, Singh este considerat iniţiatorul liberalizării economice în anii 1990, când era ministru de finanţe.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

„World in Motion”, imnul lansat de Anglia pentru Cupa Mondială din 1990, continuă să fie considerat cel mai de succes cântec dedicat naționalei la...

O renumită destinație de iarnă mizează pe o goană după aur pentru a atrage turiști vara

O stațiune din Laponia a ascuns un lingou de aur în valoare de 20.000 de euro și îi provoacă pe turiști să îl găsească. Inițiativa...

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.