Ministerul Sănătăţii din Singapore a anunţat miercuri 675 de cazuri noi de COVID-19, boala provocată de coronavirusul SARS-CoV-2, ceea ce ridică la 25.346 numărul total de cazuri înregistrate până acum în oraşul-stat insular cu 5,6 milioane de locuitori, relatează dpa, potrivit agerpres.
Aproape toate cazurile de îmbolnăvire din prospera metropolă au fost înregistrate în rândul muncitorilor străini prost plătiţi, găzduiţi în cămine aglomerate.
Citește și: Comisia Europeană recomandă redeschiderea graduală a frontierelor
Potrivit datelor publicate marţi de Ministerul Sănătăţii singaporez, 22.334 de cazuri din total provin din cămine. Miercuri, ministerul a adăugat că “vasta majoritate” a cazurilor noi au fost înregistrate în locuinţele unde sunt cazaţi muncitori.
Singapore urmăreşte să-i testeze pe toţi cei 323.000 de oameni care locuiesc în astfel de cămine, în cea mai mare parte bărbaţi tineri care lucrează de regulă în construcţii şi sunt originari din ţări ca Bangladesh, Indonezia şi Myanmar.
Deşi cifrele arată că Singapore are al doilea cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 din Asia de est după China, numărul deceselor confirmate în această ţară atribuite noii boli este de numai 21, unul din cele mai mici din lume, pe plan global considerându-se că pandemia a omorât până în prezent aproape 300.000 de persoane.
Aşa-numitele “cazuri comunitare”, înregistrate în afara căminelor, au scăzut sub 10 pe zi în ultima perioadă.
“Facem constant progrese în controlarea epidemiei, atât în comunitate cât şi în căminele muncitorilor migranţi”, a spus marţi ministrul dezvoltării naţionale, Lawrence Wong.
Citește și: Democrații americani prezintă un plan de asistență de 3.000 de miliarde de dolari
Marţi, guvernul a permis redeschiderea saloanelor de coafură şi frizerie, a spălătoriilor şi pet-shop-urilor şi a asigurat că pregăteşte noi măsuri de relaxare a “lockdown”-ului, izolarea impusă acum cinci săptămâni şi numită oficial în Singapore “circuit breaker”, un fel de “întrerupere a circuitului” bolii.
Wong a menţionat marţi că, deşi guvernul se aşteaptă ca numărul total al cazurilor de COVID-19 în rândul muncitorilor migranţi să fie “ridicat”, 20.000 dintre bolnavi “vor fi gata de externare” până la finele lunii, când se încheie oficial perioada de lockdown.











