StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud a crescut vârsta consimţământului sexual

Coreea de Sud a crescut vârsta consimţământului sexual

Publicat:

Coreea de Sud a crescut vârsta consimţământului sexual de la 13 la 16 ani pentru a-i proteja mai bine pe minori, în contextul în care legea asupra delictelor sexuale care era până acum în vigoare era considerată insuficientă, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Potrivit acestei noi dispoziţii, adulţii care vor avea o relaţie sexuală cu un minor sub 16 ani vor fi urmăriţi în justiţie pentru abuz sexual sau violare a unui copil, indiferent de orice presupus consimţământ.

Citește și: Comisia Europeană recomandă redeschiderea graduală a frontierelor

Până în prezent, adolescenţii cu vârste peste 13 ani erau consideraţi din punct de vedere legal capabili să aibă o relaţie sexuală consimţită.

Acest lucru a generat controverse şi mai multe voci au denunţat faptul că delincvenţii sexuali au putut scăpa în acest fel de justiţie.


Astfel, în 2017, un bărbat de 42 de ani a fost declarat nevinovat de violarea unei adolescente de 15 ani, sub pretextul că fata a consimţit. Acest caz a suscitat indignare şi a fost cerută o creştere a limitei de vârstă a consimţământului sexual.

În pofida performanţelor sale economice şi în domeniul noilor tehnologii, Coreea de Sud rămâne o societate conservatoare şi patriarhală. Adesea, victimelor agresiunilor sexuale le este ruşine să denunţe faptele.

Citește și: Democrații americani prezintă un plan de asistență de 3.000 de miliarde de dolari

Vârsta consimţământului sexual a fost majorată la 16 ani pentru “a-i proteja în mod fundamental pe adolescenţi de agresiunile sexuale”, a anunţat marţi Ministerul Justiţiei sud-coreean într-un comunicat.

Legea astfel modificată suprimă de asemenea prescrierea infracţiunilor de natură sexuală comise împotriva minorilor sub 13 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.