StiripesurseȘtirile zileiBurundi se bazează pe 'Graţia Divină' și îi expulzează pe reprezentanții...

Burundi se bazează pe ‘Graţia Divină’ și îi expulzează pe reprezentanții OMS

Publicat:

Patru experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din Burundi, printre care şi reprezentantul organizaţiei în această ţară, au fost expulzaţi şi trebuie să părăsească ţara până vineri, a anunţat Ministerul de Externe din Burundi într-o scrisoare adresată biroului african al instituţiei, transmite joi AFP, potrivit agerpres.

Ministerul “are onoarea să vă aducă la cunoştinţă faptul că patru persoane, ale căror nume sunt menţionate mai jos, sunt declarate “persona non grata” şi, în consecinţă, trebuie să părăsească teritoriul statului Burundi înainte de data de 15 mai 2020″, se precizează în scrisoare.

Citește și: Fostul șef de campanie al lui Trump a fost eliberat din închisoare

Cei patru sunt dr. Walter Kazadi Mulombo, reprezentant al OMS în Burundi, doi angajaţi ai OMS, dr. Jean-Pierre Mulunda Nkata, coordonator al ripostei împotriva noului coronavirus în Burundi şi dr. Ruhana Mirindi Bisimwa, însărcinat cu programul împotriva bolilor infecţioase şi un consultant, Daniel Tarzy, expert în biologie moleculară.

“Este întreaga echipă OMS însărcinată să ajute Burundi în lupta împotriva COVID-19 (…) Ei au fost expulzaţi, în timp ce ministrul sănătăţii a exclus complet implicarea OMS, instituţie pe care o acuză de ingerinţe inacceptabile în gestionarea coronavirusului”, a declarat pentru AFP un oficial din Burundi sub acoperirea anonimatului.


În urmă cu o lună, Ministerul burundez de Externe iniţiase procedurile de expulzare împotriva celor 4 funcţionari OMS, însă a fost nevoit să le suspende în urma discuţiilor dintre şeful de stat Pierre Nkurunziza şi directorul general al OMS, conform unor surse diplomatice şi administrative citate de AFP.

Citește și: Polonia redeschide cafenelele și restaurantele

Aceste expulzări se produc cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale şi legislative ce vor avea loc la 20 mai, în timp ce guvernul din Burundi este acuzat de opoziţie şi de unii medici că ar fi încercat să ascundă numărul de cazuri de COVID-19. Până în prezent, conform datelor oficiale, Burundi a înregistrat 27 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un singur deces.

Guvernul burundez, care estimează (conform AFP) că ţara este protejată de COVID-19 prin “Graţia Divină”, a decis închiderea graniţelor, dar nu a luat şi măsuri de izolare a populaţiei, contrar majorităţii statelor din regiune. De la începutul campaniei electorale, reuniunile politice s-au derulat normal, cu participarea unor mari mulţimi de oameni, fără a fi luate măsuri sanitare reale de prevenţie a răspândirii noului coronavirus. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

„World in Motion”, imnul lansat de Anglia pentru Cupa Mondială din 1990, continuă să fie considerat cel mai de succes cântec dedicat naționalei la...

O renumită destinație de iarnă mizează pe o goană după aur pentru a atrage turiști vara

O stațiune din Laponia a ascuns un lingou de aur în valoare de 20.000 de euro și îi provoacă pe turiști să îl găsească. Inițiativa...

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.