StiripesurseSinteze2.100 de noi cazuri de COVID-19 în Iran; niciun deces într-o...

2.100 de noi cazuri de COVID-19 în Iran; niciun deces într-o treime din provinciile sale

Publicat:

Iranul nu a anunţat marţi niciun deces asociat noului coronavirus într-o treime din provinciile sale, o premieră de la începutul răspândirii COVID-19 în ţară, cel mai afectat stat din Orientul Mijlociu, relatează AFP, potrivit agerpres.

După apariţia sa la mijlocul lunii februarie în Iran, coronavirusul s-a răspândit rapid în cele 31 de provincii ale ţării.

Citește și : Captură de zile mari a poliţiei belgiene: 11,5 tone de haşiş au fost confiscate într-o piaţă din Bruxelles

“Zece provincii nu au înregistrat niciun deces (provocat de noul coronavirus) în ultimele 24 de ore, iar alte şase au înregistrat doar un singur deces”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Kianouche Jahanpour.

În restul ţării, 62 de persoane cu COVID-19 au murit, numărul total al deceselor ajungând la 7.199 la nivelul întregii ţări de la începutul pandemiei, a mai spus el.


De asemenea, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.111 de cazuri noi de contaminare, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând la 124.603 de la începutul pandemiei, a adăugat oficialul iranian.

Citește și : Merkel este criticată în Germania după ce ‘s-a sucit’ cu privire la emiterea de datorie comună

Provincia Khuzestan (sud-vest) este singura care rămâne clasată drept zonă “roşie” – cel mai ridicat nivel de risc în conformitate cu codul de culori adoptat de autorităţi pentru a măsura riscul de răspândire a coronavirusului, a spus Jahanpour.

Situaţia rămâne “stabilă” în majoritatea celorlalte provincii, a mai spus el.

Jahanpour a atenţionat zilele trecute cu privire la deteriorarea situaţiei sanitare în provinciile Lorestan (vest), Khorassan de Nord (nord-est), Kerman (sud-est), Sistan-Baluchestan (sud-est) şi Kermanshah (vest).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.