StiripesurseȘtirile zileiJustiţia americană aprobă recuperarea telegrafului de pe Titanic

Justiţia americană aprobă recuperarea telegrafului de pe Titanic

Publicat:

Justiţia americană şi-a dat acceptul în această săptămână pentru o expediţie ce vizează recuperarea telegrafului de pe Titanic şi a autorizat în acelaşi timp, pentru prima dată, decuparea epavei celebrului pachebot, informează AFP, potrivit agerpres.

Un judecător federal din statul Virginia a acceptat o cerere a companiei R.M.S. Titanic, care speră să aducă la suprafaţă în vara acestui an staţia radio de la care au fost transmise semnalele S.O.S. de pe această navă.

Citește și: CUTREMUR puternic în centrul Mării Mediterane

Magistratul Rebecca Beach Smith a considerat că telegraful Marconi de la bordul Titanicului are “o mare valoare istorică, educativă, ştiinţifică şi culturală” şi că operaţiunea ar permite “întreţinerea amintirii” celor aproximativ 1.500 de persoane care au murit în naufragiul din 1912.

Compania R.M.S. Titanic a realizat deja mai multe misiuni de recuperare după descoperirea epavei Titanicului în 1985, dar s-a mulţumit până acum cu colectarea unor obiecte de pe fundul oceanic, răspândite între cele două secţiuni ale epavei.


În 2000, justiţia americană i-a interzis să taie epava pentru a recupera o colecţie de diamante. De această dată, judecătoarea americană a considerat că este posibilă o astfel de acţiune, “în regim minimal”, pentru a tăia un culoar de trecere în corpul navei care să ducă până la aparatul căutat.

Dar, potrivit cotidianului The New York Times, R.M.S. Titanic va încerca să evite această opţiune şi ar dori să ajungă la acel telegraf printr-o lucarnă.

Titanic, cel mai mare pachebot din lume, a părăsit portul Southampton din Anglia pe 10 aprilie 1912 cu ocazia călătoriei sale inaugurale, la finalul căreia trebuia să ajungă la New York. După ce s-a ciocnit de un aisberg, nava s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912. De atunci, epava Titanicului se află la o adâncime de 3.821 de metri în apele internaţionale ale Atlanticului de Nord.

Citește și: Americanii trimit în Taiwan torpile grele MK-48

Aducerea la suprafaţă a unor obiecte de pe epavă a generat mereu polemici aprinse. Anumite persoane, începând cu urmaşii victimelor, consideră epava Titanicului drept un monument inviolabil, un loc de înmormântare. Dar după descoperirea sa, epava este asaltată de turişti şi de căutători de comori.

Statele Unite şi Marea Britanie au încheiat un tratat, intrat în vigoare în ianuarie, care le permite să acorde sau să retragă licenţe care autorizează pătrunderea în epavă, acţiune protejată şi de Convenţia UNESCO pentru protecţia patrimoniului cultural subacvatic.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bursele studenților de la licență vor crește din anul de învățământ care vine: Cu cât au fost majorate

Bursele studenților de la licență, de la toate specialitățile, vor crește cu cel puțin 40%, începând cu 1 septembrie 2026. Decizia a fost aprobată...

OPEC+ crește iar producția de petrol, pe fondul relansării exporturilor din Strâmtoarea Ormuz

OPEC+ a convenit asupra unei noi creșteri a țintelor de producție începând cu luna august, a anunțat grupul într-un comunicat duminică, contribuind la creșterea...

Mesajul Ambasadei Ucrainei la Chișinău, după închiderea ‘Casei ruse’: ‘Felicităm R. Moldova pentru această importantă decizie democratică’

Ambasada Ucrainei la Chișinău a publicat un mesaj după închiderea Centrului rus de știință și cultură sau „Casa rusă”. Misiunea diplomatică salută decizia autorităților...

Economist: O majorare a cotei TVA la produsele lactate ar putea crește prețurile și accelera dependența de importuri

O eventuală majorare a cotei TVA la produsele lactate de la 8% la 20% ar putea avea efecte semnificative asupra prețurilor de consum, asupra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.