StiripesurseȘtirile zileiMike Pompeo alimentează retorica împotriva Chinei: 'Răspuns derizoriu în comparație cu...

Mike Pompeo alimentează retorica împotriva Chinei: ‘Răspuns derizoriu în comparație cu daunele provocate’

Publicat:

Secretarul de stat american Mike Pompeo a criticat din nou China miercuri, calificând drept “derizorie” suma de 2 miliarde de dolari promisă de Beijing în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, în comparaţie cu sutele de mii de vieţi pierdute şi pagube de miliarde de dolari provocate de răspândirea noului coronavirus pe plan mondial, informează Reuters, potrivit agerpres.

Pompeo a respins afirmaţia preşedintelui chinez Xi Jinping potrivit căruia Beijingul a acţionat cu transparenţă după izbucnirea epidemiei în China şi a spus că dacă Xi doreşte să demonstreze aceasta ar trebui să organizeze o conferinţă de presă şi să permită jurnaliştilor să-l întrebe tot ceea ce aceştia doresc.

Citește și: CUTREMUR puternic în centrul Mării Mediterane

“Preşedintele Xi a afirmat săptămâna aceasta că China a acţionat deschis, responsabil şi transparent. Mi-aş dori să fie aşa!”, a spus Pompeo în cursul unei conferinţe de presă la Departamentul de Stat, acuzând Beijingul că a continuat să ascundă eşantioane ale virusului şi accesul la instalaţii, cenzurând informaţii “şi mult mai mult”.

Tensiunile între SUA şi China au escaladat în ultimele săptămâni, în contextul în care preşedintele Donald Trump şi secretarul său de stat Mike Pompeo au criticat modul în care China a gestionat epidemia de COVID-19. Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemia provocată de noul coronavirus la nivel global.


Într-o perioadă în care multe ţări îndeamnă la unitate şi cooperare pentru a accelera lupta împotriva răspândirii SARS-CoV-2, Trump a ameninţat cu retragerea SUA din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ca urmare a răspunsului acesteia la pandemie, calificând Organizaţia drept “marionetă a Chinei”, în timp ce Beijingul a promis OMS 2 miliarde de dolari.

“Sunt nerăbdător să-i văd îndeplinind acest angajament de 2 miliarde de dolari”, a spus Pompeo. “Contribuţiile Chinei în lupta împotriva pandemiei de COVID-19 sunt derizorii în raport cu costul pe care l-a impus lumii”, a adăugat el.

“Această molimă a costat aproape 90.000 de vieţi americane, în timp ce peste 36 de milioane de americani şi-au pierdut locurile de muncă din martie, iar la nivel global – 300.000 de vieţi. Aceasta ar putea fi cam 9 trilioane de dolari, potrivit estimărilor noastre, iată costul impus lumii de eşecul Partidului Comunist Chinez”, a declarat Mike Pompeo.

Autorităţile de la Beijing au calificat declaraţiile secretarului de stat american ca “extrem de iresponsabile” şi i-au cerut să explice lacunele răspunsului SUA la epidemie.

“De ce guvernul american nu a luat niciun fel de măsuri de control şi prevenire între ianuarie şi martie?”, a întrebat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian.

Citește și: Americanii trimit în Taiwan torpile grele MK-48

“De ce nu a reuşit să încetinească propagarea rapidă a coronavirusului în SUA? El are responsabilitatea să explice aceasta lumii”, a spus diplomatul chinez.

Pompeo a acuzat China că a ameninţat Australia cu “represalii economice” pentru că aceasta a cerut o anchetă independentă privind originile epidemiei şi l-a acuzat pe directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, de “legături neobişnuit de strânse cu Beijingul… cu mult înaintea izbucnirii pandemiei actuale” ceva “profund tulburător”.

OMS nu a răspuns imediat la o solicitare a Reuters de a face un comentariu pe marginea acuzaţiilor formulate de Mike Pompeo. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.