StiripesurseSintezeZeci de mii de persoane au manifestat în mai multe ţări...

Zeci de mii de persoane au manifestat în mai multe ţări arabe şi musulmane în semn de protest faţă de decizia lui Donald Trump privind Ierusalimul

Publicat:

Zeci de mii de persoane au manifestat vineri, în mai multe ţări arabe şi musulmane, în semn de protest faţă de decizia lui Donald Trump de a recunoaşte Ierusalimul drept capitala Israelului şi în semn de solidaritate cu palestinienii, relatează AFP, conform agerpres .

Niciun incident violent nu a fost raportat în cadrul manifestaţiilor, care au avut loc după rugăciunea săptămânală musulmană, însă mobilizarea părea mai puţin importantă decât se aştepta în urma unui anunţ care a provocat furie şi condamnări în întreaga lume.

În Iordania – alături de Egipt singurele ţări arabe care au semnat pacea cu Israelul în 1994 – aproximativ 20.000 de persoane au manifestat la Amman şi în alte oraşe, strigând ”Ierusalimul este capitala Palestinei”, potrivit unor corespondenţi AFP la faţa locului.

Citește și : Serbia nu are în plan aderarea la NATO (Aleksandar Vucic)

Protestatarii au agitat pancarte cu steagul israelian şi american împreună cu mesajul ”La dracu!”. Ei au îndemnat la închiderea Ambasadei Statelor Unite şi au ars steaguri ale Israelului şi Statelor Unite.


Regele Iordaniei a efectuat vineri o vizită în Turcia.

La Cairo, sute de credincioşi, înconjuraţi de poliţişti antirevoltă, au manifestat la Moscheea Al-Azhar.

”Ne vom sacrifica sufletul şi sângele pentru tine, Al-Aqsa”, pe Esplanada Moscheilor, la Ierusalim, au scandat manifestanţii, dintre care unii au ars steaguri americane şi israeliene.

”Ierusalimul este islamic şi arab”, a declarat Abbas Shuman, adjunctul marelui imam de la Al-Azhar, în predica sa. În pofida faptului că a condamnat anunţul lui Trump, el a subliniat că ”nu este momentul protestelor, ci al deciziilor”.

În Liban, mii de membri ai partidelor islamiste şi de stânga, dar şi palestinieni au organizat un marş la Beirut.

Unii au purtat fotografii cu Trump şi steagul american barate cu un mare ”X” roşu.

Manifestaţii au avut loc, de asemenea, în trei dintre cele 12 tabere de refugiaţi palestinieni din Liban – Baddaoui, Borj-Barajne (Beirut) şi Aïn Heloue (sud).

”IERUSALIMUL ESTE ŞI AL NOSTRU”

În Siria vecină, în pofida războiului, sirieni şi palestinieni au manifestat împotriva deciziei lui Trump.

La Bagdad, sute de irakieni au manifestat în cartierul Sadr, agitând pancarte pe care se putea citi mesajul ”Ierusalimul este al nostru şi Ierusalimul le aparţine arabilor”. Şi aici ei au ars steaguri israeliene şiamericane.

De cealaltă parte a frontierei, în Iran, mii de persoane au manifestat la Teheran şi în alte oraşe împotriva Israelului şi Statelor Unite.

Ele au scandat ”Moarte Americii!” şi ”Moarte Israelului!”, iar unii au ars steaguri americane şi israeliene.

”Al-Qods (Ierusalimul) este al nostru”, ”Vom rămâne în picioare până la aneantizarea Israelului”, se putea citi pe banderole.

În afara Orientului Mijlociu, mii de persoane aumanifestat la Istanbul, agitând pancarte care proclamau ”Ierusalimul este onoarea noastră”, ”Jos America, jos Israelul!”.

Sute de persoane au protestat, de asemenea, în Afganistan. Câteva zeci dintre ele au încercat să mărşăluiască spre Ambasada Statelor Unite, însă au fost rapid întoarse din drum.

În Pakistanul vecin, manifestanţi au ieşit, de asemenea, în stradă pentru a denunţa decizia americană.

În Maysia şi în Indonezia, protestatari au denunţat o ”palmă” dată lumii musulmane.

Aproximativ 5.000 de manifestanţi au defilat la Kuala Lumpur, strigând ”Nu vă atingeţi de Ierusalim!” sau ”Daţi-l jos pe Trump!”.

În Indonezia, un arhipelag care se învecinează cu Malaysia şi ţara musulmană cel mai dens populată din lume, câteva sute de persoane au manifestat în faţa Ambasadei Statelor Unite la Jakarta, agitând banderoale cu mesaje ca ”Nu lui Trump”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Guvernul Sánchez, ținta criticilor publice după condamnarea lui Ábalos

Solicitările de dizolvare a Parlamentului, precum și moțiunea de cenzură împotriva guvernului socialistului Pedro Sánchez nu au întârziat să apară în Spania după condamnarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.