StiripesurseSintezeBiserica Sfântului Mormânt se redeschide după două luni

Biserica Sfântului Mormânt se redeschide după două luni

Publicat:

Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim îşi va redeschide porţile duminică, după două luni de închidere în contextul pandemiei provocate de noul coronavirus, au anunţat sâmbătă responsabilii locului sfânt, relatează agenţia AFP, potrivit agerpres.

“Din motive de securitate şi pentru a se evita riscul unei noi răspândiri a COVID-19, numărul (vizitatorilor) va fi mai întâi limitat la 50 de persoane, iar biserica va fi accesibilă numai celor care nu au de febră sau simptome de infecţie şi care poartă măşti adecvate”, au indicat pe site-ul lor autorităţile religioase care gestionează accesul în acest loc sfânt al creştinismului.

Citește și: SUA impun sancțiuni mai multor entități chineze

“De asemenea, va fi necesară respectarea unei distanţe minime de 2 metri între persoane şi evitarea oricărui act de devotament care ar putea include un contact fizic, precum atingerea şi sărutarea pietrelor, icoanelor, veşmintelor şi personalului bisericii”, se precizează în anunţ.

Biserica Sfântului Mormânt a fost închisă la data de 25 martie, cu puţin timp înainte de sărbătorile pascale, în contextul măsurilor fără precedent impuse pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus în Israel şi teritoriile palestiniene.


Peste 16.000 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost confirmate oficial în Israel, iar 279 dintre ele au murit. În Cisiordania ocupată, autorităţile palestiniene au înregistrat oficial 368 de pacienţi şi două decese.

Conform tradiţiei creştine, Sfântul Mormânt este locul în care Iisus a fost răstignit şi îngropat. Situl este situat în Ierusalimul de Est, în Oraşul Vechi, ocupat şi anexat de Israel. În fiecare an, biserica este vizitată de milioane de pelerini.

Constatând o încetinire a răspândirii noului coronavirus, autorităţile israeliene au relaxat măsurile de izolare a populaţiei la domiciliu, în speranţa de a reporni progresiv economia ţării. Lăcaşurile de cult au fost autorizate să se redeschidă săptămâna aceasta, însă accesul în acestea este limitat la 50 de persoane.

Citește și: Un apropiat al lui BoJo este bănuit că a încălcat măsurile de izolare

La Zidul Plângerii, unde accesul credincioşilor a fost restrâns considerabil, măsurile au fost relaxate la începutul lunii mai.

Esplanada Moscheilor din Ierusalim, închisă timp de două luni din cauza pandemiei de coronavirus, se redeschide după Eid al-Fitr, o sărbătoare din acest weekend care marchează sfârşitul Ramadanului, a anunţat marţi Waqf, organizaţia ce administrează lăcaşurile religioase musulmane din Oraşul Sfânt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.