StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Afganistanului acceptă un armistiţiu propus de talibani

Preşedintele Afganistanului acceptă un armistiţiu propus de talibani

Publicat:

Afganistanul se îndreaptă spre trei zile binevenite de încetare a luptelor cu ocazia Eid el-Fitr, sărbătoarea marcând sfârşitul Ramadanului care începe duminică, după ce talibanii au anunţat sâmbătă un armistiţiu acceptat imediat de preşedintele Ashraf Ghani, comentează AFP, potrivit agerpres.

Talibanii, care şi-au înmulţit în ultimele săptămâni atacurile sângeroase împotriva forţelor afgane, au creat o surpriză decretând unilateral încetarea luptelor astfel încât concetăţenii lor “să poată sărbători în pace şi bunăstare” sărbătoarea Eid el-Fitr, potrivit unui comunicat transmis de unul din purtătorii lor de cuvânt.

Citește și : Reglare de conturi între narcotraficanţii mexicani: Cadavrele a 12 bărbaţi au fost găsite într-o camionetă

Conducerea insurgenţilor a ordonat combatanţilor din subordine “să ia măsuri speciale pentru securitatea compatrioţilor lor şi să nu lanseze operaţiuni ofensive contra inamicului”. Aceştia se vor putea apăra însă dacă sunt atacaţi, a adăugat textul.

Este pentru prima dată când talibanii lansează un apel la depunerea armelor de când o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite i-a alungat de la putere la sfârşitul lui 2001.


Preşedintele Ashraf Ghani s-a grăbit să accepte oferta lor. “În calitate de comandant-şef, am indicat ANDSF (forţelor naţionale de apărare şi securitate) să respecte acest armistiţiu de trei zile şi să nu se apere decât în cazul unui atac”, a răspuns el imediat pe Twitter.

Citește și : Atenţie, turişti! Meduzele otrăvitoare AU INVADAT coastele cipriote

Ashraf Ghani a propus la sfârşitul lui aprilie o încetare a focului cu ocazia Ramadanului, propoziţie respinsă de talibani care au calificat-o “nici raţională, nici convingătoare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.