StiripesurseȘtirile zileiMisiunea unor mercenari occidentali în Libia, DEMASCATĂ de ONU

Misiunea unor mercenari occidentali în Libia, DEMASCATĂ de ONU

Publicat:

Experţi ai Naţiunilor Unite au demascat o misiune secretă a unor forţe occidentale în Libia, relevă un document confidenţial citat luni de dpa, potrivit agerpres.

Cel puţin 20 de persoane din Australia, Franţa, Malta, Africa de Sud, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii ar fi fost implicaţi în respectiva misiune de susţinere în favoarea puternicului lider militar libian Khalifa Haftar.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în Noua Zeelandă

Misiunea ar fi constat în a opri nave turceşti de aprovizionare aflate în drum spre oraşul Tripoli de pe coasta Mediteranei şi în a intercepta livrări de arme destinate forţelor opoziţiei.

În Libia are loc un conflict între forţele guvernului de uniune naţională (GNA), recunoscut de ONU şi condus de Fayez al-Sarraj, şi cele ale mareşalului Khalifa Haftar, care controlează estul ţării şi a lansat la 4 aprilie 2019 un asediu de amploare asupra oraşului Tripoli.


Mareşalul Khalifa Haftar – acuzat de rivali că doreşte să instaureze o nouă dictatură militară în Libia – este susţinut de Rusia, Emiratele Arabe Unite, Egipt şi Iordania, în timp ce GNA beneficiază de sprijinul Turciei. Turcia susţine guvernul libian de la Tripoli sprijinit de ONU şi a semnat un acord maritim cu acesta. De asemenea, a trimis personal militar de formare şi echipamente pentru a ajuta în lupta împotriva forţelor din estul ţării conduse de Haftar.

ONU a documentat prezenţa de mercenari străini în Libia şi a avertizat că embargoul asupra livrărilor de arme către această ţară a fost încălcat în repetate rânduri, armele venind din mai multe regiuni, inclusiv Turcia.

Potrivit informaţiilor obţinute de dpa despre misiunea recent descoperită, în aceasta ar fi fost implicate şase elicoptere militare provenite din Africa de Sud şi două ambarcaţiuni militare provenite din Malta, în vara lui 2019.

Citeşte şi:  Doar șase candidați pentru 20 de funcții la CSJ

Documentul la care a avut acces dpa evocă mai multe companii cu sediul în Emiratele Arabe Unite ca fiind principalele responsabile, dar nu menţionează şi clienţii acestora.

Citeşte şi: Cehia îşi redeschide cafenelele, hotelurile, barurile, restaurantele şi piscinele

Presupusa misiune secretă a fost oricum abandonată din motive necunoscute, după numai câteva zile, şi nu există deocamdată indicii că ar fi avut loc vreun atac cu concursul respectivelor echipamente.

EAU sunt considerate un important susţinător al mareşalului Haftar în războiul civil din Libia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean, prins la frontieră cu o mașină radiată din circulație

Un bărbat de 45 de ani, cetățean al Republicii Moldova, este cercetat de polițiștii de frontieră după ce s-a prezentat la control în Punctul...

Familia fetei dispărute ieri – în atenția asistenților sociali

Ministerul Muncii și Protecției Sociale este implicat în gestionarea cazului copilului din raionul Criuleni și este în contact direct cu toate instituţiile implicate, anunță...

Atenție! Tentative de fraudă semnalate în numele Energocom

Atenție, persoane necunoscute se prezintă la locuințele consumatorilor drept reprezentanți ai SA „Energocom” și comunică informații eronate privind verificarea contoarelor de gaze naturale.Citește și:...

Localități întregi – fără lumină. S-a produs o defecțiune tehnică

Mai multe localități din Nisporeni, Fălești, Hâncești și Ungheni au fost deconectate de la energia electrică, anunță Ministerul Energiei.Citește și: Poliția semnalează imixtiuni în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.