StiripesurseȘtirile zileiAsasinarea unui tânăr de culoare în SUA este anchetată ca o...

Asasinarea unui tânăr de culoare în SUA este anchetată ca o crimă motivată de ură

Publicat:

Ministerul american al Justiţiei anchetează uciderea prin împuşcare, în februarie a.c., a unui tânăr de culoare din statul Georgia ca pe o crimă motivată de ură, a anunţat luni avocatul acestuia, transmite dpa, potrivit agerpres.

Autorităţile federale vor să stabilească de ce a durat peste două luni să se facă arestări în acest caz, în pofida existenţei unei înregistrări video a faptelor, şi dacă statul Georgia şi comitatul Glynn, unde s-a petrecut crima, au o istorie de încălcare a drepturilor civile.

Citeşte şi: Un nou cutremur puternic a zguduit Noua Zeelandă

Ahmaud Arbery, în vârstă de 25 de ani, a fost împuşcat mortal într-o altercaţie cu doi bărbaţi albi, Gregory McMichael, în vârstă de 64 de ani, şi fiul acestuia, Travis, în vârstă de 34 de ani, care l-au urmărit cu o camionetă în timp ce făcea jogging prin cartier.


În afară de cei doi McMichael, care au fost arestaţi şi inculpaţi, a mai fost reţinut şi bărbatul care a a filmat scena, William Bryan, acesta fiind la rândul său acuzat de omucidere şi tentativă de lipsire ilegală de libertate.

Gregory McMichael a susţinut că l-a luat pe Arbery drept un hoţ şi că acesta l-a atacat “violent” pe fiul său, care ulterior l-a împuşcat pe alergător de două ori.

Bryan s-a apărat spunând că nu are “nimic de-a face” cu crima, în afară de faptul că a fost martor la ea.

Implicarea guvernului federal american în acest caz este semnificativă întrucât mulţi consideră că Arbery a fost luat în vizor pentru că era negru. În acelaşi timp, Georgia este unul dintre puţinele state federale unde nu există legislaţie privind crimele motivate de ură.

Citeşte şi: Cadrele medicale spaniole au ieşit în stradă să protesteze

O astfel de legislaţie, care poate însemna sentinţe mai severe în cazul celor care comit crime motivate de prejudecăţi faţă de o anumită categorie protejată, nu a putut fi adoptată până acum în legislativul din Georgia, dar moartea lui Arbery ar putea creşte susţinerea pentru o schimbare în acest sens.

Pe de altă parte, legislaţia federală acordă Departamentului Justiţiei autoritatea de a urmări infracţiunile motivate de ură în cazul în care acestea nu sunt acoperite de legile unui stat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.