StiripesurseSintezeAmbasada SUA din Ierusalim emite o 'alertă de securitate' pentru călătoriile...

Ambasada SUA din Ierusalim emite o ‘alertă de securitate’ pentru călătoriile în teritoriile palestiniene

Publicat:

Ambasada SUA din Ierusalim îi invită pe cetăţenii americani să dea dovadă de “un înalt grad de vigilenţă” în cazul deplasării în teritoriile palestiniene, într-o “alertă de securitate” difuzată joi după ultimele declaraţii despre proiectul de anexare a unei părţi din Cisiordania de către Israel, transmite AFP, scrie agerpres.

“Ambasada SUA recomandă cetăţenilor americani, care locuiesc sau intenţionează să meargă în Cisiordania sau în Fâşia Gaza să menţină un înalt grad de vigilenţă”, a indicat diplomaţia americană în această nouă “alertă de securitate”.

Citește și : Guvernul de la Roma respinge ideea unor ‘paşapoarte de sănătate’

“Acte de violenţă pot fi comise fără sau cu puţin preaviz”, continuă ambasada în nota sa difuzată online. “Cetăţenii americani trebuie să ia în considerare cu atenţie riscurile pentru securitatea lor personală”, adaugă ea, sfătuindu-i pe cetăţenii americani să evite orice sejur în Fâşia Gaza, enclavă palestiniană controlată de mişcarea islamistă Hamas.

Ambasada nu menţionează evenimente speciale care să justifice această “alertă de securitate” care intervine în timp ce accesul în Fâşia Gaza rămâne închis din cauza măsurilor împotriva propagării noului coronavirus, iar cel în Cisiordania dinspre Israel este redeschis în cadrul măsurilor de ieşire din izolare.


Avertismentul survine odată cu apropierea deciziilor, aşteptate cu începere de la 1 iulie, ale noului guvern israelian privind aplicarea planului administraţiei Trump pentru Orientul Mijlociu.

Acest plan – salutat de o mare parte din clasa politică israeliană, dar respins de palestinieni – prevede anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi a coloniilor evreieşti din Cisiordania ocupată.

Citește și : Tentaculele mafiei italiene s-au lipit de peste 100 de milioane de euro din bani europeni

“Este vorba despre o oportunitate pe care nu o vom lăsa să treacă”, a declarat în această săptămână premierul israelian Benjamin Netanyahu, evocând o “oportunitate istorică” de a anexa aceste teritorii.

Într-un interviu acordat joi cotidianului Israel Hayom, Netanyahu a salutat recunoaşterea de către Washington a “suveranităţii” israeliene asupra Platoului Golan şi asupra Ierusalimului. “O înţelegere va permite recunoaşterea americană a suveranităţii noastre asupra teritoriilor din Iudeea şi Samaria” (nume date de Israel Cisiordaniei), a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.