StiripesurseȘtirile zileiChina permite companiilor aeriene străine să asigure un zbor pe săptămână

China permite companiilor aeriene străine să asigure un zbor pe săptămână

Publicat:

China, care şi-a redus drastic legăturile cu restul lumii din cauza pandemiei, a anunţat joi că toate companiile aeriene străine vor putea relua un număr limitat de zboruri începând cu 8 iunie, ridicând de facto interdicţia care îi viza pe transportatorii americani, relatează AFP, potrivit agerpres.

Toate companiile vor putea asigura un zbor pe săptămână din şi spre China, a transmis printr-un comunicat Autoritatea de Reglementare a Traficului Aerian (CAAC), în contextul în care Washingtonul ameninţă să suspende zborurile companiilor chineze.

Citește și: George Floyd fusese INFECTAT cu coronavirus

Pasagerii vor trebuie totuşi să fie testaţi la sosirea lor pe teritoriul Chinei, a precizat CAAC.

Companiile aeriene vor putea obţine un al doilea zbor săptămânal dacă niciunul dintre pasageri nu a fost testat pozitiv cu COVID-19 timp de trei săptămâni pe aceeaşi linie, a adăugat CAAC.


China, prima ţară afectată de noul coronavirus, şi-a redus drastic, la sfârşitul lunii martie, legăturile cu restul lumii, de teama de noi contaminări din străinătate.

Decizia survine la o zi după anunţul privind o viitoare suspendare de către administraţia preşedintelui american Donald Trump a zborurilor companiilor chineze cu destinaţia SUA, într-un context de tensiuni deja puternice între Beijing şi Washington.

Interdicţia, care va intra în vigoare la 16 iunie, ar urmări să răspundă refuzului autorităţilor chineze de a le permite companiilor aeriene americane să îşi reia activitatea în China în ciuda ieşirii din izolare, a anunţat miercuri Departamentul Transporturilor din SUA.

Citește și: ATAC cu cuțitul într-o școală din China (VIDEO)! 40 de oameni au fost răniți

Companiile Delta Air Lines şi United Airlines şi-au suspendat în februarie şi în martie zborurile din şi spre China din cauza pandemiei de COVID-19 şi pentru a se conforma restricţiilor de călătorie anunţate la începutul lui februarie de către administraţia americană.

Ele vor să îşi reia activitatea în China în această lună şi au transmis în mai cereri în acest sens către autoritatea aviaţiei civile chineze. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Veneția devine un paradis neașteptat pentru Flamingo. De ce se adună păsările în număr record

Populația de Flamingo atinge numere record în Veneția, potrivit AP. Numite „fenicotteri” în italiană, păsările au apărut pentru prima dată la începutul anilor 2000....

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.