StiripesurseȘtirile zileiACLU îl dă în judecată pe Donald Trump

ACLU îl dă în judecată pe Donald Trump

Publicat:

O plângere a fost depusă împotriva preşedintelui american Donald Trump după dispersarea violentă luni a manifestanţilor pentru a i se permite preşedintelui să se fotografieze cu o Biblie în mână în faţa unei biserici din apropierea Casei Albe, a anunţat joi puternica organizaţie de apărare a drepturilor civile ACLU, citată de AFP, potrivit agerpres.

Miniştrii americani ai justiţiei şi apărării, precum şi alţi înalţi responsabili sunt de asemenea vizaţi de această plângere, depusă de ACLU şi alte organizaţii pentru drepturile civice în numele filialei din Washington a mişcării Black Lives Matter şi al altor protestatari.

Citește și: Lego donează 4 milioane de dolari pentru combaterea rasismului

Mai multe sute de persoane, reunite luni în faţa Casei Albe pentru a protesta împotriva morţii afro-americanul George Floyd în cursul reţinerii de către poliţie, au fost dispersate cu gaze lacrimogene în timp ce Donald Trump susţinea o alocuţiune. Manifestaţia era paşnică şi restricţiile de circulaţie nu intraseră încă în vigoare în capitala americană.

Obiectivul forţelor de ordine era de a elibera calea spre Biserica Sf. Ioan, o clădire emblematică din apropiere, care fusese devastată duminică seara de către manifestanţi turbulenţi. Preşedintele a mers acolo pe jos, chiar după ce şi-a rostit alocuţiunea, înconjurat de membri ai cabinetului său, pentru a fi fotografiat la faţa locului cu o Biblie în mână.


“Ceea ce s-a întâmplat membrilor noştri luni seara, în capitala naţiunii, este un afront faţă de toate drepturile noastre”, a declarat April Goggans, de la Black Lives Matter DC, citat într-un comunicat ACLU. “Gazele lacrimogene şi gloanţele de cauciuc nu ne vor reduce la tăcere. Este momentul de a ne face auziţi!”, mai spune acesta.

Donald Trump a fost foarte criticat pentru această ieşire. Mai mulţi responsabili politici şi religioşi au denunţat modul în care manifestanţii au fost dispersaţi pentru ca el să poată agita o Biblie în faţa fotografilor, notează AFP.

Citește și: IBIZAGATE: Heinz-Christian Strache spune că a fost DROGAT!

Dar Casa Albă a apărat energic decizia preşedintelui, evocând voinţa sa “de a transmite un mesaj puternic” şi comparându-l chiar cu premierul britanic Winston Churchill în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

“Nu dăm foc la biserici în Statele Unite!”, a mai transmis pe Twitter preşedintele american joi seara, părând să facă aluzie la devastarea bisericii episcopale Sf. Ioan, situată peste drum de Casa Albă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Troleibuzele de pe ruta 29 sunt redirecționate

Atenție, troleibuzele de Ruta nr. 29 sunt redirecționate de pe str. Mitr. Gavriil Bănulescu-Bodoni - bd. Ștefan cel Mare și Sfânt - str. Mihai...

Prețul mașinilor ar putea crește la anul

Autoritățile intenționează să introducă TVA la importul automobilelor, măsură care ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Citește și: Instructorii auto vor...

BERD revizuiește prognoza de creștere pentru Moldova

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în scădere prognoza de creștere economică a Moldovei pentru 2026, pe fondul riscurilor cauzate de...

Zeci de străini nu au fost lăsați să intre în țară

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 31...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.