Peru, a doua ţară cea mai afectată din America Latină de pandemia noului coronavirus după Brazilia, se confruntă cu un deficit important de oxigen medical, a recunoscut sâmbătă ministerul sănătăţii de la Lima, informează duminică AFP, scrie agerpres.
Cei 9.500 de pacienţi internaţi au adus sistemul spitalicesc din Peru în pragul colapsului, în special din cauza lipsei de oxigen, care a fost declarat joi de către autorităţi drept “resursă strategică”.
Citește și : De la Londra la Sydney, mii de oameni au ieşit în stradă pentru a pune capăt rasismului
Potrivit unor surse din ministerul sănătăţii, la nivelul ţării se înregistrează un deficit de aproximativ opt mii de flacoane de oxigen medical, cantitate ce nu poate fi acoperită de fabricile copleşite deja de solicitări.
Guvernul peruvian a anunţat adoptarea de măsuri pentru furnizarea cât mai rapidă a oxigenului necesar şi pentru importarea acestuia, dacă va fi cazul.
“Fiţi atenţi, acum nu este momentul să vă îmbolnăviţi. Astăzi, chiar mai mult decât înainte, nu este momentul să ne îmbolnăvim, deoarece sistemul nostru de îngrijire a sănătăţii este puternic afectat”, a declarat reporterilor ministrul sănătăţii Victor Zamora.
Citește și : Italia speră că statele membre UE vor redeschide graniţele pentru cetăţenii ei pe 15 iunie
Aproximativ 190.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost identificate în Peru până în prezent. Bilanţul oficial al deceselor este de 5.301, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 139 de morţi.
Peru a ajuns în a 83-a zi de carantină. Acest regim de viaţă restrictiv a provocat pierderea totală a veniturilor pentru patru din zece peruani, potrivit institutului Ipsos.











