StiripesurseSintezeBilanţul naufragiului din largul Tunisiei a ajuns la 52 de morţi

Bilanţul naufragiului din largul Tunisiei a ajuns la 52 de morţi

Publicat:

Cincizeci şi două de persoane, în majoritate migranţi din Africa subsahariană, şi-au pierdut viaţa în naufragiul unei ambarcaţiuni în largul Tunisiei, conform celui mai recent bilanţ, anunţat joi de un responsabil din serviciile de sănătate, informează AFP, scrie agerpres.

Potrivit mărturiilor culese de autorităţile tunisiene, migranţii se aflau la bordul unei ambarcaţiuni clandestine plecate din portul tunisian Sfax spre Italia, în noaptea de 4 spre 5 iunie, cu 53 de oameni la bord.

Citește și : Trump autorizează sancţiuni economice împotriva personalului Curţii Penale Internaţionale

Încă de marţi, pescarii au alertat autorităţile după ce au descoperit cadavre plutind în largul insulelor Kerkennah, în apropiere de Sfax.

O parte dintre cadavre au început să fie înhumate, a precizat directorul regional al serviciilor de sănătate din Sfax, Ali Ayadi.


Joi au fost găsite alte 17 trupuri neînsufleţite, ceea ce ridică bilanţul victimelor la 52, printre care cel puţin 24 de femei, a indicat el.

O persoană este dată dispărută.

Victimele provin din Africa subsahariană, conform primelor concluzii ale medicilor legişti şi mărturiilor altor migranţi.
Căpitanul ambarcaţiunii, un tunisian în vârstă de 48 de ani, originar din Sfax, se numără printre decedaţi.

Citește și : Cartea lui John Bolton urmează să apară la 23 iunie, în pofida unor încercări de a o opri ale Casei Albe

Tribunalul a concluzionat că este vorba despre un ‘naufragiu’.

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a-i identifica pe organizatorii acestei traversări clandestine.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.