StiripesurseSintezeActivitatea în cadrul administraţiei preşedintelui israelian, suspendată din cauza coronavirusului

Activitatea în cadrul administraţiei preşedintelui israelian, suspendată din cauza coronavirusului

Publicat:

Activitatea în cadrul administraţiei preşedintelui israelian Reuven Rivlin a fost suspendată duminică şi sediul preşedinţiei a fost dezinfectat după ce un angajat a fost confirmat cu noul coronavirus, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Sâmbătă, (reşedinţa oficială a preşedinţiei) Beit HaNasi a fost informată că unul dintre angajaţii săi a fost testat pozitiv pentru coronavirus. În urma anunţului, se desfăşoară consultări cu Ministerul Sănătăţii cu privire la plasarea altor angajaţi în carantină şi asupra implicaţiilor pentru preşedintele Rivlin”, în vârstă de 80 de ani, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei.

Citește și : Factură de peste un milion de dolari pentru un american diagnosticat cu COVID-19

Ulterior acestei declaraţii, biroul preşedintelui Reuven Rivlin a anunţat că nu va fi nevoie ca acesta din urmă să intre în carantină, întrucât nu a fost contact al persoanei infectate, dar se continuă ancheta epidemiologică. Agenda preşedintelui pentru duminică, zi lucrătoare în Israel, a fost reprogramată.

Şi la oficiul premierului Benjamin Netanyahu au fost confirmate pozitiv pentru COVID-19 trei persoane, toate din rândul echipei de securitate, dar nici şeful guvernului nu a intrat în carantină pentru că nu a fost considerat contact al acestora. Premierul a efectuat mai multe teste pentru coronavirus, care de fiecare dată au fost negative.


Netanyahu a avertizat sâmbătă că numărul noilor infecţii nu a scăzut, în Israel fiind zilnic confirmate circa 200 de noi cazuri de COVID-19, şi a cerut populaţiei să respecte măsurile preventive, inclusiv portul măştii. Dar el a asigurat că va continua redeschiderea economiei după ce în ultimele luni s-au aplicat măsuri severe de limitare a răspândirii virusului, care în această ţară a infectat circa 18.000 de persoane, dintre care circa 300 au decedat.

Citește și : Mexic a depăşit 142.000 de cazuri şi se apropie de 17.000 de decese de COVID-19

Luna trecută Israelul a început relaxarea restricţiilor antiepidemice, dar frontierele rămân închise pentru străini, iar israelienii reveniţi în ţară sunt obligaţi să rămână două săptămâni în autoizolare sau carantină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.