StiripesurseȘtirile zileiRegele Marocului a fost OPERAT pe inimă

Regele Marocului a fost OPERAT pe inimă

Publicat:

Regele Mohammed al VI-lea al Marocului a suportat cu succes o intervenţie chirurgicală în clinica Palatului Regal din Rabat, după “o recidivă a tulburării sale de ritm cardiac de tip flutter atrial”, a anunţat echipa medicală a suveranului marocan, informează AFP, potrivit agerpres.

Monarhul, în vârstă de 56 de ani, a suferit “o ablaţie complementară prin radiofrecvenţă”, care s-a încheiat cu “un succes total” odată cu “restaurarea ritmului cardiac normal”, a precizat echipa sa medicală într-un comunicat distribuit de agenţia de presă marocană (MAP) în noaptea de duminică spre luni.

Citeşte şi: Opoziţia din Venezuela SE RETRAGE din viitoarele alegeri legislative

În februarie 2018, regele Marocului a suportat cu succes o operaţie similară, realizată într-o clinică din Paris.

Mohammed al VI-lea este regele Marocului din 23 iulie 1999, dată la care a urcat pe tron după decesul tatălui său, fostul rege Hassan al II-lea. 


Citeşte şi: Talibanii s-au înţeles cu autorităţile afgane să revină la masa negocierilor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.