StiripesurseȘtirile zileiAnchetă în California după găsirea unor ștreanguri în copaci

Anchetă în California după găsirea unor ștreanguri în copaci

Publicat:

O anchetă a fost declanşată în oraşul Oakland din California (coasta de vest a SUA) cu privire la delicte motivate de ură, după ce ştreanguri atârnate de crengile unor copaci au fost descoperite în jurul lacului Merritt din localitate, potrivit unui comunicat difuzat de primarul local Libby Schaaf, citat joi de DPA, potrivit agerpres.

Posibilitatea ca aceste frânghii agăţate de copaci să fi făcut parte dintr-un sistem mai amplu folosit pentru antrenamente sportive şi care între timp să fi fost abandonat a fost exclusă, în plus “nu înlătură şi nici nu scuză semnificaţia lor aluzivă şi terorizantă”, scrie ea în comunicat.

Citește și: 19.000 de mexicani au fost răpuși de coronavirus. Aproape 160.000 sunt infectați!

“Simbolurile violenţei rasiale nu-şi au locul în Oakland şi nu vor fi tolerate”, a avertizat Libby Schaaf.


Laţurile, descoperite marţi dimineaţa, au fost între timp înlăturate.

Blake Simons, locuitor al oraşului Oakland şi comoderator al podcastului “Hella Black”, pune la îndoială speculaţiile că frânghiile ar fi fost folosite pe post de echipamente sportive.

“Oamenii nu se antrenează în acest mod”, a spus el. “Frânghia era legată sus de tot în copac”, a mai spus acesta, remarcând că erau multe funii legate în acest mod.

Lacul Merritt este locul predilect de întâlnire al comunităţii de culoare din oraş, iar acest incident reprezintă încă un act de agresiune rasială şi de “teroare din partea adepţilor supremaţiei albe”, dintr-o serie de evenimente recente care au avut un larg ecou în regiune, afirmă Blake Simons.

Citește și: SUA vor să-și apere sateliții de eventualele atacuri chineze şi ruseşti

În 2018, o femeie albă, supranumită mai târziu ‘BBQ Becky’ pe reţelele de socializare, a sesizat poliţia cu privire la doi bărbaţi afro-americani care făceau un grătar pe malul lacului. În acelaşi an, un bărbat alb supranumit ‘Jogger Joe’ s-a oprit din alergat pentru a distruge refugiul unei persoane fără adăpost.

Descoperirea funiilor are loc în timp ce aproape întregul stat California se află într-o stare de tensiune din cauza unor potenţiale violenţe rasiale. FBI şi Departamentul Justiţiei din California monitorizează investigaţiile cu privire la moartea a doi bărbaţi de culoare găsiţi spânzuraţi de copaci în Victorville şi Palmdale. Iniţial, autorităţile au declarat că cei doi afroamericani s-ar fi sinucis.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Progresele în implementarea reformei administrației publice, examinate în cadrul ședinței Secretariatului Strategiei

Secretarul general adjunct al Guvernului, Lilia Dabija, a prezidat, astăzi, ședința Secretariatului de implementare a Strategiei de reformă a administrației publice din Republica Moldova...

Circa 90 de inspectori de mediu au participat la seminare privind aplicarea normelor contravenționale

Circa 90 de inspectori din cadrul aparatului central și al subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) au participat, în luna iulie, la...

Ministerul Energiei propune ajustarea trimestrială a tarifelor la gaze

Pe fondul creșterii prețurilor la gazele naturale pe piețele europene, Ministerul Energiei propune ca tarifele la gaze să poată fi revizuite trimestrial, în funcție...

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.