StiripesurseȘtirile zileiChina intră 'în hora' Tratatului privind Comerţul cu Arme

China intră ‘în hora’ Tratatului privind Comerţul cu Arme

Publicat:

China, al doilea fabricant de arme din lume, va adera la Tratatul privind Comerţul cu Arme (TCA), o decizie care “va consolida pacea” în lume, a dat asigurări luni Beijingul, potrivit AFP și agerpres.

Tratatul, adoptat în 2013 de către ONU şi intrat în vigoare anul următor, prevede că fiecare ţară semnatară evaluează înainte orice tranzacţie dacă armele vândute riscă să fie utilizate în încălcarea vreunui embargou internaţional, să fie deturnare în favoarea unor criminali sau încalcă drepturile omului.

Citește și: Iranul trimite o navă plină cu alimente în Venezuela

Tipurile de arme acoperite de tratat variază de la pistoale şi rachete la avioane şi nave de război.

Aderarea Chinei la acest tratat, aprobată sâmbătă de principalul organ legislativ al ţării, este o măsură importantă “pentru susţinerea multilateralismului”, a afirmat în faţa presei un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Zhao Lijian.


Statele Unite, principalul furnizor de arme din lume, au semnat acest tratat sub preşedinţia lui Barack Obama, dar Congresul nu l-a ratificat niciodată.

Anul trecut, preşedintele american Donald Trump l-a respins, afişându-şi încă o dată sfidarea faţă de unele tratate internaţionale, reaminteşte AFP.

Citește și: Aleksandar Vucic jubilează după câștigarea clară a alegerilor din Serbia

China “îşi va continua eforturile pentru a menţine şi consolida pacea şi stabilitatea în lume şi în regiune”, a adăugat Zhao, dând asigurări că Beijingul “şi-a controlat întotdeauna strict exportul de produse militare”.

Conform unui studiu realizat în ianuarie de Institutul Internaţional de Cercetări asupra Păcii (SIPRI) cu sediul la Stockholm, China este al doilea fabricant de arme din lume, după SUA.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.