StiripesurseSintezePelerinajul la Mecca va fi organizat cu un 'număr foarte limitat...

Pelerinajul la Mecca va fi organizat cu un ‘număr foarte limitat de pelerini’

Publicat:

Arabia Saudită a anunţat luni menţinerea pelerinajului musulman la Mecca la sfârşitul lunii iulie, unul din cei cinci stâlpi ai islamului, care anul acesta va fi organizat cu un “număr foarte limitat de pelerini” din cauza pandemiei noului coronavirus, conform agenţiei oficiale de presă SPA, transmite AFP, scrie agerpres.

Doar persoanele, indiferent de cetăţenie, “care se găsesc pe teritoriul regatului” saudit vor putea efectua pelerinajul la Mecca (hajj), în conformitate cu măsurile de precauţie destinate stopării răspândirii virusului.

Citește și : Bilanțul pandemiei de COVID-19 la nivel global (OMS)

Până acum autorităţile de la Riad au menţinut incertitudinea cu privire la desfăşurarea pelerinajului la Mecca, una din cele mai mari adunări cu caracter religios din lume, care în 2019 a atras 2.5 milioane de credincioşi musulmani, conform cifrelor ministerului saudit responsabil de organizarea acestuia.

După ce a adoptat măsuri stricte de izolare la declanşarea epidemiei de COVID-19, Arabia Saudită a ridicat în această săptămână interdicţia de circulaţie la nivel naţional.


Duminică, moscheile din Mecca şi-au redeschis porţile pentru credincioşi.

Citește și : Israelul se pregăteşte de un nou focar de COVID-19

Anunţul permiterii organizării pelerinajului în acest an a fost făcut în contextul în care, luni, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că pandemia “continuă să se accelereze” în lume. Acest lucru este în special valabil în cazul Arabiei Saudite, ţara cea mai afectată din Golf. Autorităţile saudite au raportat până în prezent peste 161.000 de cazuri de persoane infectate şi 1.307 de decese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.