StiripesurseȘtirile zileiPakistanul a doborât a noua dronă-spion a Indiei

Pakistanul a doborât a noua dronă-spion a Indiei

Publicat:

Trupele pakistaneze au doborât ceea ce ele au numit drept o dronă-spion indiană intrată în regiunea disputată Kashmir, pe fondul tensiunilor dintre cei doi vecini ce deţin arma nucleară, a anunţat duminică noapte armata, citată luni de dpa, potrivit agerpres.

Este a noua dronă indiană doborâtă de trupele pakistaneze în acest an, potrivit serviciului de presă al armatei pakistaneze, Inter Services Public Relations (ISPR).

Citește și: Boris Johnson va anunța un vast plan de relansare economică în UK

Potrivit armatei, quadcopterul indian – o mică maşină de supraveghere – a pătruns 850 de metri în partea pakistaneză a liniei de control (LoC), o frontieră de facto ce împarte Kashmirul în două părţi controlate de Pakistan şi India.

Ciocniri de frontieră letale au avut loc după ce India a lăsat o parte din Kashmir, sub controlul său, fără un statut constituţional special în august anul trecut.


La începutul acestei luni, cel puţin patru civili pakistanezi au fost ucişi când forţele de frontieră indiene au vizat sate din valea disputată, la câteva zile după ciocniri soldate cu victime omeneşti între trupele indiene şi chineze în aceeaşi regiune.

Citește și: Andrzej Duda câștigă primul tur al alegerilor din Polonia și intră în FINALĂ cu primarul Varșoviei

În 2020, India a comis 1.487 de încălcări ale încetării focului de-a lungul LoC, în care 13 civili au fost ucişi şi 106 răniţi, potrivit Ministerului de Externe pakistanez.

Două dintre cele trei războaie între aceşti rivali din Asia de Sud au avut loc în pitoreasca Vale a Kashmirului de la poalele Munţilor Himalaya. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.