StiripesurseExterneCatedrala Sfânta Sofia din Istanbul se transformă în moschee. Decizia finală...

Catedrala Sfânta Sofia din Istanbul se transformă în moschee. Decizia finală a fost AMÂNATĂ!

Publicat:

Cea mai înaltă instanţă administrativă din Turcia a amânat joi pentru 15 zile decizia revenirii la statutul de moschee a catedralei Sfânta Sofia din Istanbul, transformată în muzeu în 1935, perioada de început a Turciei laice, relatează EFE, potrivit agerpres.

Consiliul de Stat a examinat joi cererea depusă de o asociaţie apropiată guvernului islamist turc de a schimba decretul care a impus laicizarea catedralei în urmă cu 85 de ani şi a anunţat că va lua o decizie peste două săptămâni.

Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Potrivit acestei asociaţii, decretul care stă la baza laicizării monumentului conţine semnătura falsificată a fondatorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk.

Iniţiativa a fost sprijinită atât de partidul islamist AKP, al preşedintelui ţării, Recep Tayyip Erdogan, cât şi de partenerul său din Parlament, ultranaţionalistul MHP, dar se confruntă cu o puternică opoziţie din partea sectorului academic şi unei părţi a societăţii civile.


În cazul în care va redeveni moschee, turiştii vor putea continua să viziteze monumentul, însă autorităţile vor trebui să decidă cum să împace tradiţia musulmană cu cea creştină, în condiţiile în care islamul interzice realizarea de fotografii într-un templu.

Peste 200 de academicieni din domeniul artei bizantine şi otomane au semnat o cerere săptămâna acesta ca Sfânta Sofia să rămână muzeu, subliniind că guvernul turc nu este nevoit să se întrebe dacă “trebuie să fie moschee sau muzeu”, ci “cum putem îngriji mai bine monumentul”.

În cazul unui aviz favorabil de a reveni la statul de moschee, guvernul turc speră ca rugăciunile în Hagia Sofia să poată începe din 15 iulie.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

Sfânta Sofia a fost cea mai importantă catedrală a creştinătăţii vreme de 900 de ani, înainte de a fi transformată în moschee timp de 500 de ani, perioadă în care s-a aflat în inima Imperiului Bizantin creştin şi apoi în cea a Imperiului Otoman musulman.

Preşedintele Tayyip Erdogan a propus revenirea la statutul de moschee a catedralei care face parte din Patrimoniul Cultural al Umanităţii UNESCO. În prezent, Hagia Sophia este unul dintre cele mai vizitate monumente din Turcia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Prima decizie a noului premier britanic: Elimină TVA-ul la curent

La doar o zi după preluarea mandatului, noul premier britanic Andy Burnham a anunțat prima sa măsură economică majoră: eliminarea TVA la facturile de...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.