StiripesurseȘtirile zileiJair Bolsonaro 'diluează' legea privind purtarea măştilor în spaţiile publice

Jair Bolsonaro ‘diluează’ legea privind purtarea măştilor în spaţiile publice

Publicat:

Preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a “diluat” o lege care impunea purtarea măştii în spaţiile publice pentru a stopa răspândirea noului coronavirus, potrivit Monitorului Oficial din această ţară din America Latină, citat sâmbătă de dpa, scrie agerpres.

Bolsonaro a aprobat legea privind purtarea de mască în public, adoptată de Congresul Braziliei la 9 iunie, însă s-a opus prevederilor potrivit cărora brazilienii ar fi trebuit să-şi acopere feţele în locuri precum şcoli, magazine şi biserici.

Citește și : Nou record de îmbolnăviri cu noul coronavirus în SUA

O prevedere referitoare la purtarea de mască în ”spaţiile închise unde se adună oamenii” ar putea duce la încălcarea drepturilor omului, potrivit palatului prezidenţial.

Bolsonaro a susţinut că o astfel de prevedere ar putea duce la amendarea unor persoane pentru că nu au purtat mască la domiciliu. Şi, dat fiind că nu exista posibilitatea de a adopta doar anumite paragrafe din text, Bolsonaro a blocat prevederea cu totul.


Preşedintele brazilian s-a opus prin veto şi unui alt paragraf, care obliga guvernul să furnizeze măşti categoriilor vulnerabile din punct de vedere social, precum şi unei prevederi care obliga companiile să pună la dispoziţie măşti gratuite pentru toţi angajaţii, relatează Xinhua.

Citește și : Justin Trudeau ezită să meargă la Washington la summitul ce marchează intrarea în vigoare

Congresul brazilian va revizui acum obiecţiile lui Bolsonaro şi are 30 de zile la dispoziţie pentru a respinge veto-ul prezidenţial. Reglementările locale privind purtarea măştilor nu vor fi afectate, menţionează dpa.

Peste 1,5 milioane de oameni s-au infectat cu coronavirus în Brazilia, din care peste 63.000 au decedat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.