StiripesurseȘtirile zileiAvioane de luptă neindentificate atacă în Libia o bază unde urmau...

Avioane de luptă neindentificate atacă în Libia o bază unde urmau să se instaleze forţe turceşti

Publicat:

Avioane de luptă neindentificate au bombardat în noaptea de sâmbătă spre duminică baza aeriană al-Watiya, recucerită recent de forţele Guvernului de uniune naţională libian (GNA) cu ajutorul Turciei, transmite Reuters citând o sursă militară din cadrul forţelor mareşalului Khalifa Haftar şi un rezident local, potrivit agerpres.

Conflictul libian opune două tabere principale, una din jurul GNA, cu sediul la Tripoli, şi care beneficiază de sprijinul Turciei, cealaltă concentrată în jurul Armatei naţionale libiene (ANL), condusă de mareşalul Khalifa Haftar, omul forte din estul libian, sprijinit de Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Rusia.

Citește și : Bilanțul pandemiei de Covid-19 în Statele Unite

Atacurile au fost efectuate de avioane de origine necunoscută, a spus sursa militară care face parte din ANL. Un locuitor din oraşul Zintan, situat în apropierea bazei aeriene, a declarat că s-au auzit bine explozii în locul unde se află baza.

Preluarea controlului asupra acestei baze de către GNA în luna mai a fost un factor determinant în eşuarea ofensivei mareşalului Haftar asupra Tripoli în iunie.


Turcia a oferit un sprijin semnificativ prin lovituri aeriene şi atacuri cu drone împotriva reţelelor de aprovizionare ale mareşalului Haftar şi batalioanelor sale.

O sursă turcă a declarat săptămâna trecută că Turcia poartă discuţii cu GNA pentru a înfiinţa două baze în Libia, în special la al-Watiya, cea mai mare baza aeriană din vestul Libiei.

Citește și : 523 de decese de COVID-19 în ultimele 24 de ore în Mexic

Ministrul apărării turc, Hulusi Akar, care s-a aflat vineri şi sâmbătă la Tripoli pentru convorbiri cu GNA, a promis că va face totul pentru a se realiza acest lucru, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.

Ingerinţa Turciei în afacerile libiene îi irită pe francezi care o acuză de escaladarea tensiunilor, potrivit agenţiei de presă citate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.