StiripesurseȘtirile zileiKremlinul salută schimbarea de ton 'constructivă' a Washingtonului faţă de Phenian

Kremlinul salută schimbarea de ton ‘constructivă’ a Washingtonului faţă de Phenian

Publicat:

Kremlinul a salutat miercuri schimbarea de ton ‘constructivă’ a Statelor Unite cu privire la Coreea de Nord după ce Washingtonul a anunţat cu o zi înainte că este gata să ia loc la masa negocierilor cu Phenianul fără condiţii prealabile, relatează AFP, potrivit agerpres.

‘Putem vedea că astfel de declaraţii constructive sunt mult mai satisfăcătoare decât retorica de confruntare pe care am auzit-o până acum. Fără îndoială, salutăm’ această atitudine, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: GEAMUL unui elicopter militar american A CĂZUT peste o şcoală din Japonia – FOTO/VIDEO

‘Principalul lucru este că această schimbare de ton este în conformitate cu solicitările Rusiei, formulate de multe ori de preşedintele Vladimir Putin, şi anume că retorica de război şi măsurile care accentuează tensiunile în Peninsula Coreea au fost total contraproductive’, a mai spus Peskov.

‘Putin a fost cel care, în general şi în mod consecvent, a cerut părţilor implicate să facă tot posibilul pentru a crea canale de dialog. De aceea suntem multumiţi de acest gen de anunţuri’, a adăugat el.


Statele Unite au anunţat marţi că sunt gata să înceapă discuţii cu Coreea de Nord fără condiţii prealabile, chiar dacă rămân hotărâte să obţine prin orice mijloace, inclusiv militare, renunţarea de către Phenian la programul său nuclear.

Acest anunţ reprezintă o schimbare a poziţiei Washingtonului, în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a ameninţat în mod repetat că va ‘distruge complet’ Coreea de Nord în cazul unui atac din partea regimului lui Kim Jong-Un.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.