StiripesurseȘtirile zileiJustin Trudeau nu face deplasarea la Washington pentru parafarea acordului UMSCA

Justin Trudeau nu face deplasarea la Washington pentru parafarea acordului UMSCA

Publicat:

Premierul Canadei, Justin Trudeau, nu va participa la o întâlnire cu preşedintele american Donald Trump şi cu preşedintele mexican Andres Manuel Lopez Obrador, prevăzută pentru miercuri şi joi la Washington, a anunţat luni biroul şefului executivului canadian, potrivit dpa şi AFP, transmite și agerpres.

Reuniunea tripartită urma să marcheze lansarea noului acord comercial nord-american, SUA-Mexic-Canada (UMSCA), care înlocuieşte Acordul de comerţ liber nord-american (NAFTA).

Citește și: Bolsonaro se simte rău! Președintele brazilian a fost testat pentru COVID-19

În schimb, Trudeau va lua parte miercuri şi joi la o reuniune a cabinetului său şi la o şedinţă parlamentară.

Înainte de anunţul neparticipării sale, premierul canadian s-a arătat sceptic în legătură cu întâlnirea de la Washington. ”Evident, suntem îngrijoraţi cu privire la chestiunea tarifelor pe aluminiu şi oţel pe care americanii au vehiculat-o recent”, a spus el.


”De asemenea, suntem îngrijoraţi de situaţia medicală şi realitatea legată de COVID-19 care afectează ţările noastre”, a adăugat Justin Trudeau.

Citește și: CUTREMUR puternic în Indonezia

Pentru a ţine sub control răspândirea noului coronavirus, Canada a extins recent, până la 21 iulie, măsura închiderii frontierei sale cu SUA.

USMCA a fost o victorie importantă pentru Trump în domeniul comercial, întrucât liderul de la Casa Albă a anunţat încă de la preluarea mandatului că doreşte înlocuirea NAFTA, acord considerat desuet.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.