StiripesurseSintezeRusia şi China se opun unei prelungiri a ajutorului transfrontalier în...

Rusia şi China se opun unei prelungiri a ajutorului transfrontalier în Siria

Publicat:

Rusia şi China s-au opus marţi prin veto în Consiliul de Securitate al ONU unei prelungiri cu un an şi prin două puncte de intrare în Siria a ajutorului umanitar transfrontalier acordat populaţiei din această ţară, au anunţat diplomaţi, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cursul negocierilor, Rusia a cerut o prelungire a dispozitivului umanitar cu numai şase luni şi să fie păstrat un singur punct de intrare în Siria faţă de două, în prezent, potrivit unor surse diplomatice.

Citește și: Masca devine OBLIGATORIE în Catalonia

Ceilalţi 13 membri ai Consiliului de Securitate au votat în favoarea textului germano-belgian care prevede prelungirea cu un an a ajutorului umanitar, potrivit surselor citate.

Cu puţin înainte de anunţarea oficială a rezultatului votului, Rusia a propus Consiliului propriul său text, incluzând astfel o prelungire cu şase luni a autorizării ONU, cu un singur punct de intrare în Siria, la graniţa cu Turcia, a precizat un diplomat. Rezultatul acestui nou vot solicitat de Moscova va fi cunoscut miercuri după-amiază. 


Citește și: SUA se retrag oficial din Organizaţia Mondială a Sănătăţii

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.